Menajeria de sticla


Astăzi am fost la teatru. Am văzut Menajeria de sticlă de Tennessee Williams, în regia lui Chris Nedeea, iar scenografia este semnată de Oana Cernea. Iubesc teatrul pentru că acolo m-am vazut de multe ori în haina multor personaje. Pentru că o parte din trăirile lor au fost şi ale mele. Îmi place Menajeria de sticlă, pentru că e atât de aproape de adevăr şi acolo nu este nimic fantastic.
O poveste despre complexe, vise, neîmpliniri şi probleme de zi cu zi spusă publicului cu sensibilitate. Un spectacol de atmosferă şi actorie în acelaşi timp, care atinge teme fragile ale vieţii, cu personaje bine conturate, expuse simplu, uman şi cald. Amanda Wingfield (Suzana Macovei) este mama disperată, părăsită de soţ, care îşi proiectează cu autoritate visele ratate în aşteptările de la cei doi copii. Doar că Laura este infirmă şi izolată de o timiditate distrugătoare, iar Tom (Richard Balint), plictisit şi debusolat, prea temperamental, însă, ca să se poată resemna. Evenimentul care le schimbă ritmul monoton al existenţei este vizita lui Jim (Sorin Ionescu), fost coleg de şcoală al lui Tom şi al Laurei. În persoana lui Jim, Laura îl recunoaşte pe băiatul fermecător pe care îl iubise, în secret, în liceu. O clipă rămânem cu impresia că totul s-ar putea sfârşi cu bine şi în armonie, dar realitatea le dovedeşte tuturor că visele le sunt la fel de fragile ca şi bibelourile colecţionate de Laura. Tom pleacă, fugind, lăsându-le în urmă pe mama şi sora lui, dar mereu va fi însoţit de chipul trist al Laurei şi de sunetele care îi vor aminti de trecut...

Peter Pan


Familia Darling, atât de atipică între celelalte familii, îşi ducea traiul liniştit, neatins de lumea de afară. Wendy, Michael, John, cei trei copii ai soţilor Darling trăiesc înconjuraţi de dragostea părinţilor lor, fiecare copil visând însă la o Ţară Niciunde, pentru că aşa cum spune J. M. Barrie, autorul, fiecare are o Ţară Niciunde diferită de a celorlalţi. În harta gândurilor fiecăruia, Ţara Niciunde este locul perfect pentru atingerea visurilor. Acolo sunt surprize la tot pasul, aventurile se ţin lanţ şi nu există loc de plictiseală.
Revenind la familia Darling, cu atât mai neobişnuită cu cât în rolul guvernantei se află ... o căţeluşă, Nana, care pricepută cum e, este ideală pentru a se ocupa nu doar de cei trei copii ci şi de dl. şi dna. Darling.
Obiceiurile lor zilnice sunt întrerupte însă de apariţia lui Peter Pan, copilul care nu a mai vrut să crească, pe care Wendy şi ceilalţi doi copii îl îndrăgesc imediat. Nimeni nu are o faţă atât de veselă cum putea să aibă Peter, iar râsul lui răsuna asemeni celui mai dulce gângurit. Căci Peter îşi păstrase încă râsul de pe vremea când gângurea.
Aşadar, pornesc la drum, spre Ţara Niciunde, pentru că acesta este motivul vizitei lui Peter. Ah, am uitat să vă spun că Peter este însoţit de zâna sa, Clopoţica. Ţara Niciunde este prima la dreapta şi tot înainte până în zori. Ea se trezeşte la viaţă abia când Peter se întoarce, deoarece Peter nu poate suferi letargia. Principalele forţe ale ale insulei sunt Băieţii Pierduţi, care-l caută pe Peter, apoi piraţii, în frunte cu Gheară, care-i caută pe Băieţi, pieile-roşii, în căutarea piraţilor iar fiarele sălbatice în căutarea pieilor-roşii.

Povestea este frumoasă pentru că fiecare visează la un tărâm separat, la o Ţară Niciunde, unde se pot împlini cele mai frumoase visuri, unde nu există bariere şi de unde te poţi mereu întoarce fără regrete.

Copiii se întorc, Wendy creşte mare, are la rândul ei o fetiţă. Peter Pan continuă să se arate copiilor, cât timp aceştia vor rămâne veseli, nevinovaţi şi nepăsători.

Charlie şi Fabrica de Ciocolată

Charlie este un băieţel din cale afară de cuminte, cu posibilităţi materiale extrem de reduse. Locuieşte împreună cu familia sa, părinţii şi cei patru bunici, într-o căsuţă sărăcăcioasă, prin pereţii căreia în timpul iernii şuieră vântul. Desigur, ei nu mureau de foame, dar toţi, absolut toţi trăiau de dimineaţa până seara cu o senzaţie de gol în stomac.
Ai zice că dorinţa lui Charlie era de a avea mai multe jucării. Dar visul lui era să facă o vizită în Fabrica de Ciocolată a domnului Willi Wonka. Aceasta pentru că exact în faţa casei lui Charlie se află o imensă fabrică de ciocolată. Nu una oarecare! Cea mai mare fabrică dintre toate! Cea mai bună ciocolată din lume. Acolo îşi dorea Charlie să ajungă! Să vadă cum e înăuntru.
Este una dintre cele mai frumoase cărţi pentru copii scrise vreodată, pentru că exprimă alergarea împlinirii celor mai adânci dorinţe ale noastre, într-o manieră simplă şi atât de minunată.
... Şi pentru că în finalul cărţii Fabrica de Ciocolată a domnului Willie Wonka îl va avea ca proprietar pe Charlie.
Roald Dahl (1916-1990) a ştiut, prin vocea lui Willie Wonka, că adulţii nu mai vor să înveţe aşa cum numai un copil ştie să o facă. Un copil bun, iubitor şi ascultător care a ştiut că visele pot fi realizate dacă cineva crede în ele...

Cartea pentru copii


Voi pleda mereu în favoarea cărţilor pentru copii. Albă ca Zăpada, Alice, Pinochio, Till Eulenspiegel, Peter Pan sunt personaje alături de care am trăit în copilărie. Am trecut împreună cu ei prin toate încercările şi păţaniile. Poveştile mă fascinează şi azi şi nu mi se pare deloc o idee desuetă citirea unei cărţi pentru copii.
Poveştile sunt uitate şi ignorate pe nedrept de către adulţi. Fără să ne dăm seama, ele sunt pline de poveţe şi întâmplări, din care copiii pot trage multe învăţăminte. De aici copiii pot învăţa care sunt efectele faptelor bune şi rele şi care sunt consecinţele calităţilor şi defectelor oamenilor. Uciderea balaurului semnifică înfrângerea răului şi-l învaţă că binele trebuie să învingă întotdeauna răul. Bucuria, teama toate sunt trăite la intensitate maximă.
Lipsindu-l pe copil de fiorul, uimirea, umorul pe care le deţin poveştile, îi tăiem aripile imaginaţiei şi poate a zborului, cum ar spune Peter Pan, către Ţara Niciunde…