Charlie şi Fabrica de Ciocolată

Charlie este un băieţel din cale afară de cuminte, cu posibilităţi materiale extrem de reduse. Locuieşte împreună cu familia sa, părinţii şi cei patru bunici, într-o căsuţă sărăcăcioasă, prin pereţii căreia în timpul iernii şuieră vântul. Desigur, ei nu mureau de foame, dar toţi, absolut toţi trăiau de dimineaţa până seara cu o senzaţie de gol în stomac.
Ai zice că dorinţa lui Charlie era de a avea mai multe jucării. Dar visul lui era să facă o vizită în Fabrica de Ciocolată a domnului Willi Wonka. Aceasta pentru că exact în faţa casei lui Charlie se află o imensă fabrică de ciocolată. Nu una oarecare! Cea mai mare fabrică dintre toate! Cea mai bună ciocolată din lume. Acolo îşi dorea Charlie să ajungă! Să vadă cum e înăuntru.
Este una dintre cele mai frumoase cărţi pentru copii scrise vreodată, pentru că exprimă alergarea împlinirii celor mai adânci dorinţe ale noastre, într-o manieră simplă şi atât de minunată.
... Şi pentru că în finalul cărţii Fabrica de Ciocolată a domnului Willie Wonka îl va avea ca proprietar pe Charlie.
Roald Dahl (1916-1990) a ştiut, prin vocea lui Willie Wonka, că adulţii nu mai vor să înveţe aşa cum numai un copil ştie să o facă. Un copil bun, iubitor şi ascultător care a ştiut că visele pot fi realizate dacă cineva crede în ele...

Niciun comentariu: