Pablo Neruda


Deşi mă îndeletnicesc cu cuvintele, nu am veleităţi de scriitor.. De aceea îi admir pe magicienii cuvintelor, cei ce ştiu să dea glas simţirilor. În aceste zile, mă regăsesc în poezia lui Pablo Neruda, atât de frumoasă şi pasională...

Sonetul III
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiş de pasiuni ascuţite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri şi pricini te aduc în inima mea?
De ce ţi-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce mi se-aştern în cale?
Cine ţi-a îndrumat paşii către mine?
Ce floare, ce piatră, ce fum ţi-a arătat unde locuiesc?
Tot ce ştiu este că noaptea înfricoşătoare a vibrat,
Zorii au umplut toate cupele cu vin,
Iar soarele şi-a regăsit locul pe cer,
În timp ce iubirea m-a îmbrăţişat fără milă,
Până ce mi-a tăiat şi mi-a sfârtecat inima
Cu săbii de foc şi cu spini.


Ramura furată
Ne vom strecura noaptea
să furăm o ramură înflorită.
Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre în umbră.
Iarna încă nici n-a trecut
şi mărul se arată
preschimbat pe neaşteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.
Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător
şi mâinile tale mici, şi mâinile mele
vor fura stelele…
Şi în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte şi umbră,
va pătrunde odată cu paşii tăi
pasul mut al parfumului
şi,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.

2 comentarii:

valy spunea...

Iti doresc o primavara frumoasa!

IOANA BLAGA spunea...

Multumesc, Valy!