Mary Poppins


Ea nu cunoaşte legile naturii. Dacă ştie că este nevoie de ea, îşi face apariţia în mod miraculos la orice oră şi ştie exact unde este familia care a chemat-o. Aceste excentricităţi definesc o dădacă englezoaică, care are obiceiul de a apare şi a dispare în mod neaşteptat - dar trebuie să ai încredere în ea atunci când spune că se va întoarce.
Mary Poppins soseşte adusă de vânt, furtună sau chiar flăcări, dar pleacă fără a anunţa. De obicei îşi poartă cu ea patul cu aşternuturi cu tot, hainele de schimb, periuţa de dinţi, săpunul, agrafele, parfumul, scăunelul pliant şi pastilele de tuse, toate acestea într-o valijoară mică. Când Mary Poppins a sosit la casa familiei Banks, toate lucrurile se petreceau anapoda. Fără a i se cunoaşte abilităţile magice, domnul Banks îi acordă acesteia o încredere uriaşă. Ea începe prin a-şi ocupa postul cu multă severitate, dar în curând ajunge să fie cea mai iubită angajată a familiei Banks de pe Aleea Cireşilor. Chiar dacă Mary Poppins nu prea vorbeşte despre sine, copiii ajung imediat să-şi dea seama că au de-a face cu o “autoritate” în domeniu. Această dădacă perfectă aduce ordine în casă, fericire părinţilor şi multă aventură copiilor. Sub conducerea sa, lucrul este făcut cu eficienţă şi atmosfera în casă devine absolut liniştitoare. În general aventurile încep în afara casei. Când ea şi copiii ies la cumpărături, întâlnesc pe drum o femeie care vorbeşte cu păsările. Când îl vizitează pe un unchi al dădacei, copiii descoperă că râsul are puteri antigravitaţionale. Mary Poppins pare să fie fericită în casa familiei Banks, dar ea niciodată nu rămâne acolo multă vreme. În fiecare carte ea părăseşte casa în mod misterios. Atunci nimeni nu este fericit şi haosul îşi face din nou apariţia în casă. Aceasta până la următoarea apariţie…
P. L. Travers s-a născut în Australia. A publicat poezii, apoi s-a stabilit în Anglia, unde şi-a început colaborarea la diferite ziare şi publicaţii englezeşti. Un prieten i-a citit primele capitole şi le-a dus apoi unui editor, care imediat i-a oferit un contract pentru întreaga carte. Mary Poppins a fost publicată prima dată în 1934. Apoi au urmat alte cinci cărţi.

Regina, de Pablo Neruda


Te-am făcut regină.
Există mai mari, mai mari decât tine
Există mai pure, mai pure decât tine
Există mai frumoase, mai frumoase decât tine
Totuşi, tu eşti regina.

Când mergi pe stradă, nimeni nu te recunoaşte.
Nimeni nu-ţi vede coroana de cristal,
nimeni nu priveşte covorul de aur roşu
pe care îl calcă fiecare pas al tău,
covorul care nici nu există.
Şi când apari,
toate râurile se ridică în corpul meu vuind,
se mişcă clopotele în cer,
şi un imn umple lumea.

Numai tu şi cu mine,
numai tu şi cu mine, iubirea mea,
îl auzim sunând.

Conferinţa ECM de la Râul Sadului




Într-un decor aproape fantastic, mărginit de muntele împădurit şi în apropierea unui curs de râu, am trăit câteva zile unice în frumuseţea lor. Timpul a fost cu noi, am avut soare, dar pământul şi-a primit şi porţia binemeritată de apă. Şi Dumnezeu a fost lăudat. Am pornit de acasă încrezătoare şi entuziastă, neştiind ce mă aşteaptă la capătul celor peste 300 de km. Dar m-am lăsat surprinsă. Şi în cele din urmă am fost surprinsă. Şi de oameni şi de locuri.
Când Neemia a auzit care era starea Ierusalimului, nu exista nici măcar un singur lucru pe care să-l poate face pentru a remedia situaţia. Absolut nimic. Se afla la locul nepotrivit, în slujba nepotrivită, lucrând pentru persoana nepotrivită. Şi nu avea cum să schimbe nici unul dintre aceste aspecte. Nu era liber să acţioneze pe baza viziunii sale. Însă Neemia nu a rămas inactiv. Cele patru luni scurse de când a auzit despre starea zidurilor şi până când a putut face în sfârşit ceva pentru ele au fost o perioadă bună pentru Neemia. El a folosit acest timp pentru a se pregăti în vederea zilei când Dumnezeu îl va elibera pentru a-şi putea împlini viziunea. Nu a lăsat ca timpul de inactivitate să-l descurajeze. Neemia nu a îngăduit visului său să moară, ci şi-a folosit timpul pentru a se ruga. Rugăciunea ne ţine cu ochii deschişi. Ne păstrează inima într-o dispoziţie de aşteptare. Ea nu forţează mâna lui Dumnezeu, însă ne face să-I aşteptăm în continuare intervenţia. Rugăciunea ne sensibilizează la schimbările subtile din peisajul împrejurărilor în care ne aflăm. Când Dumnezeu începe să mişte lucrurile, putem s-o recunoaştem. Rugăciunea ne împiedică să pierdem prilejurile pe care Dumnezeu ni le scoate în cale. Pentru că rugăciunea ne duce dincolo de posibilităţile omeneşti. Neemia a fost un vizionar, nu un visător. El nu se aştepta ca Dumnezeu să facă ceva independent de el, aşa că s-a rugat pentru un prilej. Şi Dumnezeu i l-a dat...
Acum sunt acasă. M-am reapucat de lucru la reviste. Şi acum aştept. Aştept ca Dumnezeu să-şi facă lucrarea începută în viaţa mea...