Duminica de decembrie...


E seară. Mă aflu la timpul în care mă gândesc la ziua care abia a trecut. A fost frumos azi. A nins pentru prima dată în această iarnă... dar nu s-a aşternut nici măcar un strat subţire... au fost fulgi de zăpadă, totuşi.
Viaţa mea e  plină de providenţa lui Dumnezeu... începând cu naşterea, copilăria, adolescenţa şi acum maturitatea. Fiecare eveniment pe drumul parcurs de mine are o însemnătate.
Încă aştept să aibă loc lucruri frumoase în viaţa mea. Şi mă rog ca nădejdea, credinţa şi dragostea să nu mă părăsească niciodată!
E târziu, ar trebui să închid computerul. Aşa cred că voi face. Şi apoi voi continua cu cititul... mă aşteaptă cartea...

Pânza lui Charlotte, de E. B. White


Cartea nu face parte neapărat din categoria cărţilor extraordinare, dar este frumoasă. Prietenia, curajul, protecţia, simplitatea sunt câteva dintre valorile cărţii. Povestea îl are în centru pe Wilbur, un porcuşor crescut la ferma familiei Zuckerman, îngrijit în mod deosebit de Fern Arable, o fetiţă curajoasă. Toate sunt frumoase până când stăpânii fermei hotărăsc că e vremea ca Wilbur să fie tăiat şi pregătit de sărbători. Prietenii săi din grajd pun la cale un plan pentru ca să-l salveze. Charlotte este un păianjen care îşi are locul în colţul de sus a uşii grajdului... mai departe, vă rog să citiţi voi!
Mi-a plăcut în mod deosebit ideea prieteniei între două persoane diferite, gata să se accepte şi în final să se ajute una pe cealaltă. 
"Ce chestiune şi prietenia! Charlotte este înfricoşatoare, brutală, calculată, sângeroasă - tot ce nu-mi place mie. Cum pot să ajung să o plac, cu toate că este drăguţă şi desigur, deşteaptă?" este întrebarea pe care şi-o pune Wilbur...

Final de carte: Cronicile din Narnia


Am încheiat de recitit zilele trecute,  întreg ciclul Cronicilor din Narnia.  A fost o poveste plină de imaginaţie şi de valori. Dar, în mod evident, nu are profunzimea operei lui Tolkien, la care mă voi reîntoarce altadată. C.S. Lewis a scris o poveste pentru copii în speranţa că ea se va adresa copiilor de toate vârstele şi copilului din cititorul adult.

Lucy şi Susan, Peter şi Edmond Pevensie sunt numiţi fiii lui Adam şi fiicele Evei – ei fiind  prototipuri ale oricărui copil. Cea mai mică, Lucy, este copilul inocent care descoperă Narnia. Edmond este trădătorul. Susan este vocea raţiunii (ceea ce nu este suficient în Narnia). Peter, cel mai mare dintre ei şi cel mai responsabil, devine cavalerul care conduce lupta. Împreună, incluzându-l şi pe Edmond, ei înfrâng puterile răului şi iarna veşnică, figurată de Zâna cea Albă şi de slujitorii ei. ( a doua carte a ciclului Narnia)

Lewis nu numai că a fost un creştin convins, el a încercat să găsească mijloace literare pentru a transmite sensurile Evangheliei. Prin modul lui de a gândi, el a imprimat poveştile sale cu referinţe creştine. Unii poate nu le vor recunoaşte, dar vor aprecia valorile pe care povestea le transmite. Creştinii vor recunoaşte trimiterile (mai ales în personajul nobilului leu, Aslan, a morţii sale sacrificiale şi a învierii lui) şi vor face legătura uşor cu conţinutul credinţei lor. Noua Narnie din final este "un cer nou şi un pământ nou...". 

C.S. Lewis a scris Cronicile din Narnia într-o perioadă în care genul fantasy înflorea. La jumătatea secolului trecut, scriitori precum Lewis, Tolkien sau Williams se întâlneau într-un mic bar din Oxford, formând grupul care avea să rămână cunoscut drept „The Inklings”. Toţi împărtăşeau o dragoste pentru folclor şi mitologie, iar aici a fost citită şi o versiune timpurie din Stăpânul Inelelor.