2010


Anul 2010 a fost un an frumos, deşi uneori presărat cu perioade grele. Însă în Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune am găsit liniştea şi pacea de care am avut nevoie. Din toate am învăţat câte ceva. În mod deosebit faptul că „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu”!
În 1 iunie am lansat revista Corabia Copiilor. Mulţumesc tuturor celor care se implică în acest proiect, mai ales oamenilor minunaţi care alcătuiesc echipa Corabia Copiilor. În mod special vreau să mulţumesc celor care au în rugăciunile lor acest proiect. Financiar datorăm mulţumiri Societăţii Biblice din România. Nu ştiu ce va fi în anul 2011, ştiu însă că soarta noastră e în mâna lui Dumnezeu!
În luna august am vizitat trei insule frumoase din Grecia, şi m-am bucurat de un timp frumos petrecut cu familia mea. Am în jurul meu câteva prietene minunate, cărora vreau să le ofer toată dragostea şi sprijinul meu.
Pentru anul 2011, am decis să-mi las visurile în mâna lui Dumnezeu, pentru că El face orice lucru frumos la vremea lui.
Mare Dumnezeu avem! A Lui să fie toată lauda!

Plăcinta e dulce la sfârşit



Copiii detectivi, deşi nu foarte mulţi, nu sunt o noutate în literatura poliţistă. M-am oprit asupra cărţii lui Alan Bradley, mai puţin cunoscut pe la noi, „Plăcinta e dulce la sfârşit”. Personajul principal este o fetiţă de 11 ani, Flavia de Luce, expertă în otrăvuri şi egalând inteligenţa lui Hercule Poirot.

În Anglia anului 1950, în Buckshaw, reşedinţa dărăpănată a familiei de Luce, au loc două evenimente care distrag atenţia  Flaviei de a se răzbuna pe cele două surori mai în vărstă, Ophelia şi Daphne, pentru că au închis-o într-un dulap. În primul rând, Flavia descoperă corpul unei păsări moarte care ţine în cioc un timbru vechi. Apoi, ea găseşte un al doilea corp, un bărbat cu părul roşu de această dată, în grădina cu castraveţi. Aşa începe Alan Bradley acţiunea cărţii sale. Acesta este un roman de debut  la ... 70 de ani. Desigur, Alan Bradley nu este la începutul  carierei de scriitor, el a scris numeroase poveşti pentru copii, publicate în reviste. El este cel care are o teorie controversată, şi anume  că Sherlock Holmes ar fi fost o femeie...

Când tatăl ei devine suspect în uciderea lui Horace Bonepenny, omul al cărui cadavru Flavia îl descoperise între castraveţi, aceasta hotărăşte că nu are de făcut altceva decât să-l descopere pe adevăratul criminal. Flavia, pedalând bicicleta numită de ea Gladys, îşi începe investigaţia în biblioteca micului orăşel Bishop’s Lacey. Acolo găseşte o poveste dintr-un ziar din anul 1920 care detaliază sinuciderea suspectă a lui Grenville Twining, pedagog într-un internat şcolar, unde, coincidenţă sau nu, era elev şi tatăl Flaviei. Grenville Twining s-a sinucis aruncându-se din turnul-ceas al şcolii. Mai târziu Flavia şi Gladys pornesc spre Greyminster School, unde Flavia descoperă noi indicii într-o crimă veche.

Cartea se axează pe un singur narator, Flavia Sabrina de Luce. Obiectivul principal al fetiţei este chimia, dar după cum susţine ea: „Pasiunea mea este în special otrava”. Ea îşi desfăşoară activitatea de chimistă în vechiul laborator din secolul  al XIX-lea  al strămoşului ei, Tarquin de Luce.

Chiar dacă Flavia este naratorul, totuşi autorul îi permite colonelului de Luce, tatăl fetiţei, să-şi asume acest rol pentru trei capitole, în care colonelul povesteşte Flaviei despre evenimentele care au dus la moartea lui Twining. Colonelul este portretizat ca un taciturn, izolat de fetele lui, un om care prezintă mai mult interes colectării de timbre decât fetelor sale.

Un roman plin de umor, cu o atmosferă  englezească... Nu vă rămâne decât să citiţi, iar mie să aştept următoarea carte. Acest prim volum, recunosc, m-a fermecat doar văzându-l pe raftul  librăriei...          

Echipajul Corabiei Copiilor


A ieşit în larg numărul 3 al revistei Corabia Copiilor.
Azi voi face un lucru mai neobişnuit. Vreau să "vorbesc" despre cei care scriu revista. De obicei în astfel de lucruri se vede doar sigla celui care investeşte banii. Nu că ar fi vreun rău în asta. Sau poate da. Însă cei care stau în spate, care cred în ceea ce fac se văd mai puţin. Fiecare în parte are rolul său deosebit de important. Cei care scriu textele şi umplu paginile cu cuvânt. Ce ne-am face fără ilustratori? În cazul revistelor pentru copii ar fi ca şi cum n-am exista. Ei dau culoare cuvântului. Ah, da... tehnoredactorul. Atât de indispensabil, dar atât de puţin vizibil. Ce ne uneşte pe toţi? Dorinţa de a face un lucru cât mai bun. Şi credinţa că ceea ce facem este de folos!
Redactor-şef: Ioana Blaga
Redactori: Ana Popa - Actualitate, naraţiune
Emma Domuţa, Anatol Mihai - naraţiune
Bianca Balogh - consiliere
colaborator pastor Ghiţă Mocan
Ilustratori: Anita Capota, Alexandra Romancsak, Magda Mocan
Corectură: Mirabela Chişea
Tehnoredactare: Dorin Negruţ


Totul să fie spre lauda lui Dumnezeu!

To catch a thief...





Ca o ieşire luminoasă din temele întunecate ale filmelor lui Alfred Hitchcock, To catch a thief  este o comedie plină de extravaganţă despre o pisică hoaţă, care se joacă pe acoperişurile celor mai luxoase case din Riviera Franceză. Având ca protagonişti două  dintre starurile preferate ale lui Hitchcock, Grace Kelly şi Cary Grant, filmul este scânteietor şi încântător.
John Robie (Grant) este un fost hoţ american de bijuterii, poreclit THE CAT, datorită felului de a acţiona urcându-se pe acoperişuri,  retras acum din activitate, trăind liniştit într-o vilă din Riviera Franceză şi cultivând struguri.  Din nefericire, un nou hoţ îşi face apariţia, furând bijuteriile doamnelor aflate pe Rivieră. Problema constă însă în faptul că hoţul  imită perfect tehnica lui Robie. Vechii prieteni aflaţi pe insulă îl acuză şi nu trece mult timp până când poliţia începe să-l caute. Robie scapă de poliţie, dar cu ajutorul unui prieten începe să caute hoţul adevărat.
Acum este timpul să intre în scenă doamna Jessie Stevens împreună cu fiica sa, sofisticata Frances Stevens. Foarte bogate, însoţite de multe bijuterii, pe care însă refuză să le adăpostească  în seiful hotelului. Urmează apoi un complot complicat şi uşor stupid, în care Robie joacă rolul  unui  tânăr american bogat, tânăra şi minunata Frances îl suspectează şi încearcă să-l seducă în acelaşi timp, vechii lui prieteni încearcă să-l înlăture, iar bijuteriile doamnei Jesse Stevens sunt furate. Toată acţiunea atinge apogeul  în momentul demascării  adevăratului  hoţ,  în timpul unui somptuos bal mascat.
Nu este greu să joci rolul unui hoţ, dar nu despre aceasta vorbim acum!  Întregul film este un prilej de a-i lăsa pe Grant şi Kelly să arate stilaţi şi să fie antrenaţi într-o idilă uşor romantică. Cary Grant este extraordinar  ca de obicei, plin de resurse şi de farmec. Grace Kelly este elegantă şi distantă, superbă,  învăluită în rochii luxoase şi bijuterii strălucitoare. Este de neuitat!
Acesta nu este unul dintre cele mai de suces filme ale lui Alfred  Hitchcock, dar este cel mai drăguţ dintre filmele sale, dacă  îmi este permis să spun aşa. Regizat în 1955, To catch a thief  este distractiv şi stilat, şi reprezintă un standard  în istoria cinematografiei.      

Psalmul 91


Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,  zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"
Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –


"Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

 Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea."

Toamnă...


POEM, de Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-as săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

Alonissos...



M-am reintors zilele trecute din vacanţa petrecută în insula Alonissos, Grecia. Un alt tărâm, o altă lume...  Întâlnirea cu familia a fost frumoasă şi necesară. Trecerea de la temperaturile calme ale României la temperaturile extreme de peste 40 de grade ale Greciei a fost destul de dificilă. Drumul a fost greu, de aceea  cu atât mai mult mi-am dorit să ajung la destinaţie.
Împreună cu insulele Skyros, Skopelos şi  Skiathos, insula Alonissos  formează Sporadele de Nord. Pinul mediteranean, portocalii, lămâii, piersicii, smochinii, măslinii, oregano-ul, iasomia sunt miresmele care te pătrund zi şi noapte. Locuitorii insulei au ca ocupaţii principale pescuitul şi turismul. Asta însă  nu le ia decât vreo 5-6 luni pe an. În rest, fiecare cu preocupările sale. Portul Patitiri, principalul port din Alonissos, este mereu animat de oameni şi maşini, într-un dute vino necontenit. Vapoare, ferryboaturi, debarcadere, vase industriale de pescuit, yachturi, corăbii, zi şi noapte îşi anunţă sosirea. Turişti care petrec timp îndelungat pe insulă sau cei care sunt doar trecători de o zi. Spre deosebire de celelalte insule din jur, Alonissos încă este teritoriu virgin, poate şi pentru că este cea mai îndepărtată dintre toate. Frumuseţea  insulei  te îmbie să o explorezi, să-I cunoşti cotloanele şi istoria. Am aflat că primii locuitori ai insulei au fost … piraţii.
Cele mai  multe dintre magazine sunt lângă port. Terasele sunt primitoare. Străzile sunt înguste, pavate, mereu sunt  o mulţime de scări de urcat. La fiecare pas câte o pisică. La fiecare casă ghivece de flori. Multe, multe flori, vegetaţie nemaipomenit de bogată. Şi soare! Mult soare. Cea mai cunoscută şi vizitată plajă este Roussumi. Acoperită cu pietriş, pe alocuri cu stânci care ies din apă pentru a oferi parcă înotătorilor un moment de odihnă. Arici de mare, peşti coloraţi de toate mărimile şi formele, au loc de zbenguială alături de oameni în apa curată şi transparentă.  Cele mai bune momente ale zilei  sunt dimineaţa şi seara. Există parcă o înţelegere între locuitorii insulei, ca între orele după-amiezii nimeni să nu iasă din casă, probabil din cauza căldurii şi a temperaturilor ridicate…
Însă nu întotdeauna marea a fost calmă. Am avut două zile de furtună, în care pur şi simplu marea s-a dezlănţuit, în aşa fel încât nici un vapor nu s-a putut apropia de ţărmul insulei. Temperatura a scăzut cu câteva grade, totuşi. Pentru mine  a fost un spectacol să privesc  marea urlând, aproape neagră de furie, cu valurile înspumate lovindu-se de stânci.
Serile în Alonissos sunt spectaculoase şi pline de lumini şi romantism. Abia la orele 23 se lasă liniştea peste Patitiri, şi nu se mai aude decât marea lovindu-se de ţărmuri…  

Vacanţă.


Da! Aţi înţeles bine! Am luat vacanţă pentru aproape trei săptămâni. Voi merge pe insula Alonissos. Mă voi întâlni acolo cu familia mea. Mă voi bucura de soare. Îmi voi scălda picioarele în Marea Egee. Şi voi scrie. Voi scrie mult, despre fiecare moment petrecut acolo.
Vă las acum, dar ne revedem în septembrie!

Azi...


Ce facem cu visurile neîmplinite? Renunţăm la ele, le ignorăm ca şi cum nici măcar nu ar fi trecut prin sita inimii sau a minţii noastre... sau încercăm imposibilul şi luptăm mai departe? ...

30 iulie...


Nu ştiu ce aş putea spune. Cuvintele trainice nu vin atât de uşor...
Dar totuşi, "ferice de omul care-şi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!"(Ps.1:2)
Singurătatea e bună doar alături de Dumnezeu. Altfel e stigmat. Solitudinea m-a dus spre Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a pus în noi chiar şi gândul veşniciei! Ce bine! Ce bine că nu sunt singură! Ce bine că sunt plină de speranţă şi dragoste! Ce bine că Dumnezeu m-a cuprins şi pe mine în măreţia Sa!... 

Corabia copiilor, nr.2


Am terminat, într-un final, de redactat revista Corabia copiilor numărul  2. A fost destul de dificil la un moment dat, pentru că am fost nevoiţi să schimbăm de câteva ori tehnoredactorul. Dar am reuşit să o edităm şi să o trimitem la tipografie, chiar dacă am avut o mică întârziere.  De aceea vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pozitiv şi şi-au lăsat amprenta asupra revistei. Nu e o muncă atât de uşoară pe cât pare, deşi e frumos să scrii reviste pentru  copii. Pentru mine, aproape nimic mai frumos decât cartea şi revista pentru copii.
Ce e mai dificil abia acum urmează. Corabia copiilor  există, s-a lansat, dar acum trebuie să o ducem mai departe. Ea trebuie nu doar să supravieţuiască ci să navigheze cu succes, uneori în ape tulburi...  

Şcoala de vară Go Media



Zilele trecute am participat la cursurile Şcolii de vară Go Media, organizate de Colegiul Biblic Est European. Participanţii au fost din aproape toate colţurile ţării, oameni interesanţi şi interesaţi. Cursurile au fost împărţite în mai multe module: foto video, comunicare, radio şi layout şi design. Modulul de comunicare a fost susţinut de profesorul Radu Marius. Discursul şi textul jurnalistic au fost principalele teme ale modulului. Am apreciat libertatea de comunicare în timpul cursului, desigur în limita bunului simţ. Cursul de radio a fost susţinut de Dorin Rus, redactor la radio Vocea Evangheliei Sibiu. Vorbitul la radio, greşeli pe care le fac jurnaliştii de radio, id-uri, promo-uri, flash-uri, interviul au fost câteva dintre chestiunile discutate în cadrul cursului. La secţiunea layout şi design l-am avut ca instructor pe Florin Iosif, profesor în cadrul CBEE. Comunicarea pe web, prin imagini, culori, text, branding şi identitate, lucruri fără de care azi nu ne putem lipsi o mare parte dintre noi, mai ales cei care folosim internetul ca mijloc de comunicare.
Desigur, în câteva zile nu se poate face multă şcoală şi instrucţie. Însă în calitatea mea de jurnalistă creştină apreciez curajul iniţiatorilor Şcolii de Vară, şi mai ales a cursului de Jurnalism-Instruire Media din cadrul CBEE.
Sunt convinsă că Şcoala de vară Go Media se adresează nu doar celor neştiutori în ale jurnalismului, ci mai ales celor iniţiaţi în mrejele mass-mediei, pentru că fiecare dintre noi avem nevoie de instruire continuă. Nimeni, nici chiar după practică îndelungată în jurnalism, nu cunoaşte suficient de multe despre domeniul comunicării prin mass-media. Este un domeniu vast, şi vrem sau nu vrem, ne-a invadat tuturor existenţa...

P. G. Wodehouse


Prima dată i-am descoperit pe Jeeves şi Bertie acum vreo cinci ani, pe unul dintre rafturile Bibliotecii Judeţene din Oradea. Mi-a plăcut umorul şi ironia lui Wodehouse, felul în care caricaturează şi portretizează personajele din clasa aristocrată, însă fără a le călca demnitatea. De aceea m-am gândit să-l prezint aici în câteva cuvinte.
Autorul a peste 100 de cărţi, şi creatorul Lordului Emsworth, a lui Wooster şi a lui Jeeves, al castelului Blandings, Psmith, Ukridge, al unchiului Fred, şi al Clubului Trântorilor, P. G. Wodehouse s-a născut în 1881 şi a fost educat la Dulwich College. După doi ani petrecuţi în Hong Kong el devine scriitor, colaborând cu o varietate de periodice de scandal, cum ar fi Punch şi The Globe. S-a căsătorit în anul 1914. Pe lângă romane şi nuvele, a scris texte pentru comediile muzicale ale lui Jerome Kern, alături de scriitorul Guy Bolton, George Gershwin şi Cole Porter. În anul 1975, Wodehouse a primit titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, însă a murit câteva săptămâni mai târziu.
Două dintre personajele sale cele mai cunoscute şi iubite sunt Wooster şi Jeeves. Bertram Wooster este un „om de lume”, reprezentatul tinerimii aristocratice din epoca edwardiană. Wooster este cam prostuţ uneori, snob, un om cu maniere de şcoală particulară britanică şi cu expresii hilare rămase în memoria cititorilor. Jeeves este valetul credincios cu sclipiri de geniu, doldora de cunoştinţe psihologice, cititor de literatură de calitate, pasionat de pescuit, cel care îl scoate mereu din bucluc nu numai pe Bertie, ci şi pe cei apropiaţi stăpânului său.
Cam atât pentru această dată, până la următoarea postare când voi prezenta una dintre cărţile lui P. G. Wodehouse.

Fapt divers I...


Chiar şi când e soare se arată câte un nor! Spun aceasta deoarece de vreo două zile sunt bulversată de atitudinea rapace a unora, şi mai ales de tendinţa, în general, de a lua ce aparţine altcuiva, de drept. Cu zâmbetul pe buze!
Mai bine tac. Când sunt furioasă risc să spun lucrurilor prea pe nume...
Mâine rezolv problema.
Noapte bună vouă!

Despre visuri şi împlinirea lor...


„Corabia copiilor” a ieşit în larg...
Evenimentul lansării a avut loc. Cu fast, fără fast eu am văzut un vis împlinit. Poate nici nu-i văd atât de clar importanţa, pentru că sunt prea implicată şi mult prea aproape de miezul lucrurilor. A fost o experienţă din care am învăţat multe. Am învăţat să lupt mai mult. Deşi am ajuns până aici, încă nu sunt la capătul drumului. Sunt convinsă că la un moment dat „Corabia copiilor” va merge şi fără mine, pentru că eu va trebui să lupt pentru altceva. Dumnezeu îmi va încredinţa altă sarcină. Şi eu voi fi mai pregătită! Poate o dată „Corabia copiilor” îşi va schimba cursul, cu un alt cârmaci şi cu o altă hartă...
Eu însă vreau să colaborez cu Dumnezeu, să-I aud vocea când mă strigă şi să-I spun de fiecare dată Da! Mai mult ca niciodată l-am văzut pe Dumnezeu înconjurându-mă şi pe dinainte şi pe dinapoi! L-am văzut deschizând uşi despre care n-am crezut că se vor deschide vreodată pentru mine... L-am văzut lucrând prin oameni de la care nu aşteptam nimic.
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen.18:14)

"Corabia copiilor" s-a lansat la apă!







Lansarea revistei Corabia Copiilor!



Anunţ eveniment:

1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului vine cu o surpriză, pe care Societatea Biblică din România speră să o primiţi cu bucurie.
Părinţii şi copiii sunt invitaţi să participe la lansarea şi vânzarea la preţ promoţional a primului număr al revistei Corabia Copiilor, marţi
• de la ora 16:00 la Librăria Metanoia, str. Nufărului, colţ cu str. Apateului (orice alt produs comercializat de librărie va putea fi achiziţionat la preţ redus în timpul programului de lansare a revistei),
• de la ora 18:00 la Cafeneux, str. Nicolae Jiga.
Corabia copiilor se adresează copiilor între 7 şi 12 ani şi este asemenea unei călătorii, sub îndrumarea personajului principal, Luca, printr-o diversitate de subiecte interesante şi palpitante pentru lumea copilului.
Revista este o modalitate de a petrece cât mai folositor şi mai plăcut timpul liber, dar şi un mijloc de prezentare a lumii şi a principiilor de viaţă prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu. Sunteţi invitaţi, aşadar, să fiţi părtaşi acestei acţiuni îndrăzneţe, alături de copiii pe care vi i-a dat Dumnezeu. Echipa de redacţie vă aşteaptă cu drag (şi cu surprize  ).

Fără titlu...


În 27 martie se împlinesc doi ani de când tatăl meu a murit. Uneori timpurile par îndepărtate. Alteori însă, amintirile mă năpădesc cu atâta forţă încât simt că mă fac fărâme de durere. Am fost primul său copil, apoi au urmat fraţii mei, Călin şi Sebastian. Tata a fost blând şi bun. Avea ochii albaştri. Îi plăcea să ne spună că ne iubeşte şi că e mândru de noi... Într-un final trupul său a obosit. Şi Dumnezeu a hotărât să-l ia acasă. Şi tot Dumnezeu a fost cel care ne-a alinat durerea. Pentru că în urma sa a rămas un gol imens, pe care atunci nu am ştiut cum să-l umplem. Dar cu timpul fiecare dintre noi a mai făcut un pas în faţă...
„Acum, deci, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1Cor.13:13)

P.D. James


Autoarea de carte poliţistă, P.D. James s-a născut la Oxford în 3 august 1920. Familia s-a mutat la Cambridge când ea avea 11 ani. A lucrat pentru Serviciul Naţional de Sănătate până în anul 1979, când a început să scrie. A fost onorată cu numeroase premii. Dar nu cred că are vreun rost să înşir toate premiile obţinute de domnia sa.
Vă mărturisesc, prima dată când am citit o carte scrisă de P.D. James, am crezut că e …bărbat! Tonul aparent distant pe care-l foloseşte, atmosfera încărcată de tensiune, personajele masculine…toate acestea m-au făcut să cred că este vorba despre un autor. P.D. James este una dintre cele mai de succes autoare de carte poliţistă din Anglia actuală. Scrierile sale sunt cunoscute datorită tehnicilor narative sofisticate şi datorită personajelor complexe. Aceste caracteristici nu sunt asociate în mod deosebit genului poliţist. În cărţile sale, crimele au loc în comunităţi izolate unde victimele sunt persoane obişnuite, ca un director de editură („Păcatul originar”, 1994), un teolog celebru („Moarte în Sfântul Ordin”, 2001) sau un angajat al unui muzeu („Camera morţii”,2003). Două personaje stau în centrul acţiunilor: Adam Dalgliesh, Inspector-şef, şi Cordelia Gray, un detectiv privat. Cordelia Gray apare doar în două romane: „O meserie nepotrivită pentriu o femeie”(1972) şi „Insula morţilor”(1982). Adam Dalgliesh urcă pe scara ierarhică de-alungul fiecărei cărţi, ajungând în final Comandant-şef, dar în acelaşi timp este un poet cunoscut. În ciuda acestor lucruri, Dalgliesh este conştient de slăbiciunile sale iar P.D. James are grijă să nu romanţieze figura detectivului. Deşi Dalgliesh este un liberal agnostic, P.D. James nu a făcut nici un secret din convingerile sale creştine şi conservatoare, care au devenit tot mai puternice cu trecerea anilor.
Deocamdată atât despre Adam Dalgliesh si P.D. James. Însă, nădăjduiesc că v-am trezit curiozitatea!

...despre ziua de azi...


Azi am fost chemată la sediul poliţiei, pentru a-i identifica pe cei care m-au tâlhărit în seara de 27 noiembrie 2009. M-am uitat la fotografiile lor. Patru băieţi cu puţin peste 22, 23 de ani. Unul dintre ei, minor. Am fost şocată câteva ore. Nu doar datorită tinereţii lor, ci mai ales pentru durerea aducerii aminte a unui astfel de eveniment...

Salutare, tuturor!


Recunosc faptul că în ultimele săptămâni nu am fost deloc consecventă faţă de Excalibrius. Dar nu pentru că nu aş fi avut ce scrie. Slavă lui Dumnezeu, am o viaţă plină de binecuvântări şi frumuseţe! Uneori zilele trec greu în aşteptarea a ceva, alteori ele se lasă furate de ireversibilitatea timpului. Este însă un timp pentru toate. Să vă introduc aşadar în miezul evenimentelor, dacă putem vorbi ca la ştiri. În ultimul timp am început să mă ocup de un proiect mai vechi. O idee care m-a preocupat o vreme şi care acum începe să prindă contur. În curând se va materializa, sper! Sunt încrezătoare, după cum vedeţi! Am început să lucrez la o revistă cu caracter creştin, care să se adreseze copiilor. Revista am conceput-o ca pe un mijloc de formare a unor caracteristici morale, de caracter şi educaţionale. Sună scolastic? Îmi pare rău că vă plictisesc cu astfel de chestiuni, dar de la copii începem! Revista va avea 36 de pagini, cu coperţi cu tot, va fi colorată, cu teme diverse, BD (benzi desenate), poveşti... o revistă FRUMOASĂ! Mă bucură un lucru, pe lângă altele desigur: nu voi avea probleme cu drepturile de autor. Biblia e pentru toţi! Cât priveşte echipa, mă mândresc cu fiecare! În caz că vă întrebaţi dacă am un nume pentru revistă, vă informez că REVISTA ARE UN NUME! Şi mai are şi nişte personaje mascotă, dar nu e timpul încă pentru o astfel de deconspiraţie. Promit să vă ţin la curent cu evenimentele următoare! Până la următoarea postare, vă salut pe toţi!

Pianul...


Pianul cântă trist. Sunetele vin de departe. Totuşi, nimic nu sună mai frumos... Există frumuseţe până şi în melancolie! Nu mai aud nimic în afara bătăilor inimii mele. Pianul şi tăcerea merg alături. Eu ascult cu inima şi mintea, flămândă de sunete. Pentru că degetele mele nu au mai atins de mult pianul...

Hobbitul, de J.R.R. Tolkien


Micul Bilbo Baggins era doar un inocent hobbit care trăia o viaţă simplă şi lipsită de aventuri şi evenimente.  Aceasta până în ziua  când un vrăjitor, pe nume Gandalf îi face o ofertă de a merge într-o aventură periculoasă. Bilbo nu poate rezista tentaţiei şi împreună cu un grup de pitici încearcă să recupereze o comoară pe care le-o furase acestora dragonul Smaug. Acesta trăia într-un munte, stabilindu-şi locul de odihnă tocmai deasupra comorii.  
Prima aventură are loc atunci când întreg grupul decide să se adăpostească de ploaie. Ei găsesc o intrare într-o peşteră fără a bănui însă că peştera respectivă era supravegheată de goblini. În timp ce ei dormeau, un grup de goblini îi ia ca prizonieri şi îi duc în temniţele muntelui. Gandalf însă se foloseşte de magia sa pentru a dispare.  Bilbo se salvează şi el, in timp ce piticii sunt luaţi. În acest timp Bilbo explorează interiorul muntelui şi acolo găseşte un inel care-l face invizibil, el neştiind acest lucru atunci. În timp ce caută o cale de a ieşi, el întâlneşte un monstru pe nume Gollum, care-l provoacă pe Bilbo la un concurs de ghicitori. Dacă Bilbo câştigă concursul va fi liber să plece, dacă nu,  va fi mâncat de Gollum. Bilbo câştigă şi se foloseşte de inel pentru ca să scape de goblinul mincinos. Într-un final îşi găseşte prietenii. Bilbo se dovedeşte extrem de curajos şi inventiv, el salvându-şi de câteva ori prietenii dwarfi. Amintesc prima dată  de păianjenii uriaşi, de atagul wargilor şi apoi de evadarea din închisoarea elfilor. După zile îndelungate îl găsesc pe dragonul  Smaug. Dar Bilbo îl mânie într-atât pe Smaug încât acesta distruge un sat în întregime, însă un locuitor pe nume Bard îl ucide  într-un final pe Smaug.   

Cartea este deosebit de antrenantă, personajele sunt atât de bine conturate încât este amuzant să le întâlneşti. Pe Bilbo Baggins este imposibil să nu-l placi. Hobbitatul este un ţinut de poveste unde îţi doreşti să locuieşti. Prin descrierea pe care o face, Tolkien îţi dă impresia că este locul cel mai frumos de pe pământ, cu câteva excepţii desigur. Acelea le veţi descoperi voi, când veţi citi cartea. Mai vreau să specific faptul că „Hobbitul” este cartea premergătoare celor trei volume din „Stăpânul inelelor”.  

Personaje

Bilbo Baggins este un hobbit care este angajat ca „spărgător” de către un vrăjitor şi un grup de treisprezece dwarfi, pentru a fura comoara unui dragon.

Gandalf este un vrăjitor care îi conduce şi îi sprijină prin magie atunci când grupul are nevoie de ajutor.

Thorin este conducătorul expediţiei dwarfilor şi este fiul regelui a cărui regat a fost distrus de dragonul Smaug.

Smaug Magnificul este dragonul responsabil de uciderea dwarfilor şi de furtul comorii acestora din munţi.  

Beorn este un om care ajută grupul de aventurieri, dându-le adăpost la nevoie.

Poezie, de Pablo Neruda


Nu te iubesc drept trandafir de sare,
Topaz, garoafe, săgetări aprinse:
Ci cum iubeşti întunecate lucruri,
Taină, între inimă şi umbră.

Ca pe o piatră ne-nflorită ce poartă
Lumina unor flori în ea, în taină,
Eu te iubesc, şi dragostea ta-mi suie
Ca din pământ mireasmă tainic strânsă.

Fără să ştiu, eu te iubesc orbeşte,
Fără mândrie, fără gând şi simplu
Astfel mi te-a-nchis în ea iubirea.

Astfel încât topiţi într-o fiinţă,
Aproape încât mâna ta pe pieptu-mi
E-a mea şi visul ochii tăi mi-adoarme.

Rear Window (1954)


L.B. Jeffries, interpretat de James Stewart este  un fotograf celebru care  în urma unui accident este silit să stea în apartamentul său. Plictisit şi lipsit de orice activităţi, începe să-şi urmărească vecinii. Ciudatele obiceiuri ale unuia dintre ei, Lars Thorwald (actorul Raymond Burr), îl face pe Jeffries să-l suspecteze că  ar plănui uciderea  soţiei  sale. Oricum, el trebuie să demonstreze această teorie, în ciuda faptului că vecinul său are un comportament aparent normal, ceea ce îl face pe prietenul său, poliţistul Tom Doyle,  (actorul Wendell Corey),  să nu aibă încredere în teoria lui Jeffries. Alături de prietena lui, Lisa, interpretată de Grace Kelly şi sora Stella, interpretată de Thelma Ritter începe ancheta.  După câteva zile, investigaţiile îi confirmă faptul că Thowald şi-a ucis într-adevăr soţia, ceea ce-l pune pe Jeffries în  pericol. La finalul filmului, el va trebui să lupte pentru viaţa sa, pentru că Thorwald va încerca să-l ucidă pentru a-şi ascunde crima.

Acest film este considerat unul dintre cele mai bune filme regizate de Alfred Hitchcock (a fost nominalizat la Oscar) şi este cu siguranţă unul dintre filmele în care “sentimentul de suspans” atinge cota maximă. Scenariul redus, întreaga perspectivă a camerei de filmat este limitată la o singură încăpere şi ceea ce se vede este doar o fereastră  - sunt de-ajuns ca să creeze o atmosferă plină de tensiune. Şi  în plus, este unul dintre filmele în care nu este clar dacă s-a comis sau nu o crimă până la finalul filmului, ceea ce este mai puţin obişnuit la Hitchcock. Şi încă ceva important, filmul analizează un important aspect al psihologiei umane: voaiurismul, temă care o găsim şi în filmul “Rope” (mult mai bine realizat)  şi în “Psicho”, realizat cu 6 ani înainte.