To catch a thief...





Ca o ieşire luminoasă din temele întunecate ale filmelor lui Alfred Hitchcock, To catch a thief  este o comedie plină de extravaganţă despre o pisică hoaţă, care se joacă pe acoperişurile celor mai luxoase case din Riviera Franceză. Având ca protagonişti două  dintre starurile preferate ale lui Hitchcock, Grace Kelly şi Cary Grant, filmul este scânteietor şi încântător.
John Robie (Grant) este un fost hoţ american de bijuterii, poreclit THE CAT, datorită felului de a acţiona urcându-se pe acoperişuri,  retras acum din activitate, trăind liniştit într-o vilă din Riviera Franceză şi cultivând struguri.  Din nefericire, un nou hoţ îşi face apariţia, furând bijuteriile doamnelor aflate pe Rivieră. Problema constă însă în faptul că hoţul  imită perfect tehnica lui Robie. Vechii prieteni aflaţi pe insulă îl acuză şi nu trece mult timp până când poliţia începe să-l caute. Robie scapă de poliţie, dar cu ajutorul unui prieten începe să caute hoţul adevărat.
Acum este timpul să intre în scenă doamna Jessie Stevens împreună cu fiica sa, sofisticata Frances Stevens. Foarte bogate, însoţite de multe bijuterii, pe care însă refuză să le adăpostească  în seiful hotelului. Urmează apoi un complot complicat şi uşor stupid, în care Robie joacă rolul  unui  tânăr american bogat, tânăra şi minunata Frances îl suspectează şi încearcă să-l seducă în acelaşi timp, vechii lui prieteni încearcă să-l înlăture, iar bijuteriile doamnei Jesse Stevens sunt furate. Toată acţiunea atinge apogeul  în momentul demascării  adevăratului  hoţ,  în timpul unui somptuos bal mascat.
Nu este greu să joci rolul unui hoţ, dar nu despre aceasta vorbim acum!  Întregul film este un prilej de a-i lăsa pe Grant şi Kelly să arate stilaţi şi să fie antrenaţi într-o idilă uşor romantică. Cary Grant este extraordinar  ca de obicei, plin de resurse şi de farmec. Grace Kelly este elegantă şi distantă, superbă,  învăluită în rochii luxoase şi bijuterii strălucitoare. Este de neuitat!
Acesta nu este unul dintre cele mai de suces filme ale lui Alfred  Hitchcock, dar este cel mai drăguţ dintre filmele sale, dacă  îmi este permis să spun aşa. Regizat în 1955, To catch a thief  este distractiv şi stilat, şi reprezintă un standard  în istoria cinematografiei.      

Psalmul 91


Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,  zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"
Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.

O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!" şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –


"Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.

 Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.

 Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea."

Toamnă...


POEM, de Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-as săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

Alonissos...



M-am reintors zilele trecute din vacanţa petrecută în insula Alonissos, Grecia. Un alt tărâm, o altă lume...  Întâlnirea cu familia a fost frumoasă şi necesară. Trecerea de la temperaturile calme ale României la temperaturile extreme de peste 40 de grade ale Greciei a fost destul de dificilă. Drumul a fost greu, de aceea  cu atât mai mult mi-am dorit să ajung la destinaţie.
Împreună cu insulele Skyros, Skopelos şi  Skiathos, insula Alonissos  formează Sporadele de Nord. Pinul mediteranean, portocalii, lămâii, piersicii, smochinii, măslinii, oregano-ul, iasomia sunt miresmele care te pătrund zi şi noapte. Locuitorii insulei au ca ocupaţii principale pescuitul şi turismul. Asta însă  nu le ia decât vreo 5-6 luni pe an. În rest, fiecare cu preocupările sale. Portul Patitiri, principalul port din Alonissos, este mereu animat de oameni şi maşini, într-un dute vino necontenit. Vapoare, ferryboaturi, debarcadere, vase industriale de pescuit, yachturi, corăbii, zi şi noapte îşi anunţă sosirea. Turişti care petrec timp îndelungat pe insulă sau cei care sunt doar trecători de o zi. Spre deosebire de celelalte insule din jur, Alonissos încă este teritoriu virgin, poate şi pentru că este cea mai îndepărtată dintre toate. Frumuseţea  insulei  te îmbie să o explorezi, să-I cunoşti cotloanele şi istoria. Am aflat că primii locuitori ai insulei au fost … piraţii.
Cele mai  multe dintre magazine sunt lângă port. Terasele sunt primitoare. Străzile sunt înguste, pavate, mereu sunt  o mulţime de scări de urcat. La fiecare pas câte o pisică. La fiecare casă ghivece de flori. Multe, multe flori, vegetaţie nemaipomenit de bogată. Şi soare! Mult soare. Cea mai cunoscută şi vizitată plajă este Roussumi. Acoperită cu pietriş, pe alocuri cu stânci care ies din apă pentru a oferi parcă înotătorilor un moment de odihnă. Arici de mare, peşti coloraţi de toate mărimile şi formele, au loc de zbenguială alături de oameni în apa curată şi transparentă.  Cele mai bune momente ale zilei  sunt dimineaţa şi seara. Există parcă o înţelegere între locuitorii insulei, ca între orele după-amiezii nimeni să nu iasă din casă, probabil din cauza căldurii şi a temperaturilor ridicate…
Însă nu întotdeauna marea a fost calmă. Am avut două zile de furtună, în care pur şi simplu marea s-a dezlănţuit, în aşa fel încât nici un vapor nu s-a putut apropia de ţărmul insulei. Temperatura a scăzut cu câteva grade, totuşi. Pentru mine  a fost un spectacol să privesc  marea urlând, aproape neagră de furie, cu valurile înspumate lovindu-se de stânci.
Serile în Alonissos sunt spectaculoase şi pline de lumini şi romantism. Abia la orele 23 se lasă liniştea peste Patitiri, şi nu se mai aude decât marea lovindu-se de ţărmuri…