Plăcinta e dulce la sfârşit



Copiii detectivi, deşi nu foarte mulţi, nu sunt o noutate în literatura poliţistă. M-am oprit asupra cărţii lui Alan Bradley, mai puţin cunoscut pe la noi, „Plăcinta e dulce la sfârşit”. Personajul principal este o fetiţă de 11 ani, Flavia de Luce, expertă în otrăvuri şi egalând inteligenţa lui Hercule Poirot.

În Anglia anului 1950, în Buckshaw, reşedinţa dărăpănată a familiei de Luce, au loc două evenimente care distrag atenţia  Flaviei de a se răzbuna pe cele două surori mai în vărstă, Ophelia şi Daphne, pentru că au închis-o într-un dulap. În primul rând, Flavia descoperă corpul unei păsări moarte care ţine în cioc un timbru vechi. Apoi, ea găseşte un al doilea corp, un bărbat cu părul roşu de această dată, în grădina cu castraveţi. Aşa începe Alan Bradley acţiunea cărţii sale. Acesta este un roman de debut  la ... 70 de ani. Desigur, Alan Bradley nu este la începutul  carierei de scriitor, el a scris numeroase poveşti pentru copii, publicate în reviste. El este cel care are o teorie controversată, şi anume  că Sherlock Holmes ar fi fost o femeie...

Când tatăl ei devine suspect în uciderea lui Horace Bonepenny, omul al cărui cadavru Flavia îl descoperise între castraveţi, aceasta hotărăşte că nu are de făcut altceva decât să-l descopere pe adevăratul criminal. Flavia, pedalând bicicleta numită de ea Gladys, îşi începe investigaţia în biblioteca micului orăşel Bishop’s Lacey. Acolo găseşte o poveste dintr-un ziar din anul 1920 care detaliază sinuciderea suspectă a lui Grenville Twining, pedagog într-un internat şcolar, unde, coincidenţă sau nu, era elev şi tatăl Flaviei. Grenville Twining s-a sinucis aruncându-se din turnul-ceas al şcolii. Mai târziu Flavia şi Gladys pornesc spre Greyminster School, unde Flavia descoperă noi indicii într-o crimă veche.

Cartea se axează pe un singur narator, Flavia Sabrina de Luce. Obiectivul principal al fetiţei este chimia, dar după cum susţine ea: „Pasiunea mea este în special otrava”. Ea îşi desfăşoară activitatea de chimistă în vechiul laborator din secolul  al XIX-lea  al strămoşului ei, Tarquin de Luce.

Chiar dacă Flavia este naratorul, totuşi autorul îi permite colonelului de Luce, tatăl fetiţei, să-şi asume acest rol pentru trei capitole, în care colonelul povesteşte Flaviei despre evenimentele care au dus la moartea lui Twining. Colonelul este portretizat ca un taciturn, izolat de fetele lui, un om care prezintă mai mult interes colectării de timbre decât fetelor sale.

Un roman plin de umor, cu o atmosferă  englezească... Nu vă rămâne decât să citiţi, iar mie să aştept următoarea carte. Acest prim volum, recunosc, m-a fermecat doar văzându-l pe raftul  librăriei...          

Un comentariu:

Ofelia Cosma spunea...

te cred... tocmai tu care ești extrem de pasionată de astfe de povești!
și mie îmi place.. asta din felul în care ai descris-o.. super!!!