fragment: Naşterea Domnului Isus Hristos

Dumnezeu face o promisiune


În vremuri îndepărtate, trăia la curtea unui rege un om. El se numea Isaia. Isaia era un om bun şi drept pe care Dumnezeu îl iubea. De aceea, Dumnezeu l-a folosit de multe ori pentru a vorbi poporului său. În acest fel, Dumnezeu îi spunea cum să-l sfătuiască pe rege. Ahaz, căci acesta era numele regelui, era un rege tânăr. Nu-i plăcea să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru  că era tare mândru. El era rege peste regatul Iuda.
Într-o zi, pe când stătea liniştit în palatul său, a ajuns la urechile sale vestea că doi împăraţi mari şi puternici vor să cucerească ţara lui. Ahaz, fără să-l cheme pe Isaia şi să aştepte sfatul lui, a trimis ca dar aur şi argint unui alt împărat, mult mai puternic pentru a-l îndupleca să lupte alături de el. Lui Ahaz i-a fost teamă, şi cu el toţi locuitorii regatului Iuda au tremurat în faţa invaziei celor doi împăraţi.
Însă Dumnezeu nu a uitat de Ahaz şi de poporul său, cu toate că ei l-au uitat pe Dumnezeu.
Isaia vorbea tot timpul cu Dumnezeu. El  ştia când Ahaz era ascultător sau când făcea ce credea el mai bine. În acest fel, Dumnezeu îl trimise pe Isaia în faţa lui Ahaz cu un mesaj: „Nu te teme de nimic!”. Şi totuşi, Ahaz, deosebit de mândru, nu a ascultat de Dumnezeu. Atunci Isaia, întristat de neascultarea lui Ahaz îl ceartă:
-Rege Ahaz, nu mai fii atât de mândru şi de neascultător. Totuşi, să ştii că Dumnezeu nu va uita de noi şi ne promite că ne va trimite un salvator. Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun următoarele cuvinte: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel”. Apoi Isaia a plecat de la rege.
Deşi ştim că Ahaz  a mai trăit mulţi ani ca rege, noi nu vom mai pomeni nimic despre el, pentru că de acum încolo vom aştepta ca Dumnezeu să-şi îndeplinească promisiunea. Şi aceasta se va întâmpla mult mai târziu, peste câteva sute de ani...


Autor Ioana Blaga
Fragmentul face parte din volumul Povestea naşterii Domnului Isus Hristos.
Cartea va apare la Editura Făclia Oradea. 
Toate drepturile aparţin autorului şi editurii. 

Fără titlu...

Cineva m-a acuzat zilele trecute că nu aș fi suficient de determinată. S-a referit la o acțiune pe care am început-o de o vreme și pe care am oprit-o, din motive care nu depind de mine.
De ce trebuie mereu și mereu să trăim în umbra a ceea ce cred alții despre noi?...
Altă lecție de viață. 

...din poveşti...

..."-Nici măcar să vezi frumosul Lothlorien? întrebă Haldir. Aşa e, lumea e plină de pericole şi multe locuri întunecate se află în ea; dar tot mai este frumuseţe, şi o fi ea dragostea amestecată cu suferinţă peste tot pe pământ, numai că tot dragostea pare să fie mai puternică."...

"Frăţia inelului": prima parte a trilogiei "Stăpânul inelelor" -  J.R.R. Tolkien.

Viaţă...

Ce poţi să-i spui unuia care zice că s-a săturat de viaţă? Că i s-a acrit de toate?
Că-l iubeşte Dumnezeu? Că are preţ în ochii Săi? Că viaţa lui e cunoscută de Dumnezeu dinainte de a se naşte? Fiţi siguri că în primă fază nu dă doi bani pe asta. E mult prea egoist. I s-a acrit de tot, înţelegeţi?
Ce poţi să-i spui?...
Stau lângă el şi-l ascult. Abia după ce trece de faza asta pot veni cu Dumnezeu. Încolo nu mai e treaba mea... 

...din poveşti...

„– (…) Căci, dacă mă gândesc bine, ne aflăm în aceeaşi poveste. Ea continuă. Oare marile poveşti nu se sfârşesc niciodată?
- Nu, ca poveşti nu se sfârşesc, zise Frodo. Dar cei din cuprinsul lor vin şi pleacă, atunci când îşi termină rolul. Şi-al nostru o să se sfârşească, mai devreme sau mai târziu.
- Atunci, o să putem şi noi să ne tragem sufletul şi să dormim, spuse Sam, râzând amar. Căci eu chiar asta vroiam să zic, domnu’ Frodo, să mă odihnesc, să dorm şi să mă trezesc dimineaţa ca să lucrez în grădină. Mă tem că la asta mi-e gândul mereu. Planurile mari şi însemnate nu-s de mine. Totuşi, oare-om fi vreodată şi noi puşi în cântări şi în poveşti?
Bineînţeles, ne aflăm într-o poveste. Dar eu mă întreb dacă ea va fi pusă în vorbe; ştiţi dumneavoastră, ca să fie povestită la gura sobei sau citită dintr-o carte mare, scrisă cu litere roşii şi negre, peste ani şi ani. Iar oamenii să spună: “Ia s-auzim despre cum a fost Frodo şi Inelul!” Şi apoi: “Da, asta-i una dintre poveştile cele mai frumoase. Frodo a fost foarte viteaz, nu-i aşa, tată?”. “Da, băiete, cel mai vestit dintre hobbiţi; şi asta spune totul.”
- Spune mai mult decât trebuie, râse Frodo, limpede, din tot sufletul.
Un asemenea râs nu mai răsunase prin locurile acelea de la venirea lui Sauron pe Pământul de Mijloc. Deodată, lui Sam i se păru că toate pietrele ascultau, iar stâncile înalte se plecau peste ei. Dar Frodo nu le lua în seamă; râse iar.
- Ştii, Sam, zise el, când te-ascult mă bucur, de parcă povestea ar fi fost scrisă deja. Dar ai uitat unul dintre personajele importante: Sam cel Înţelept, inima cutezătoare. “Mai povesteşte-mi de Sam, tăticule! De ce nu scrie mai mult despre cum vorbea? E partea cea mai bună, mă face să râd. Iar Frodo nu s-ar fi descurcat fără Sam, nu-i aşa tăticule?”
- Domnu’ Frodo, zise Sam; acu’ nu se cade să vă bateţi joc. Eu am vorbit serios.
- Şi eu la fel, spuse Frodo. Şi eu la fel. Am cam luat-o razna. Tu şi cu mine, Sam, suntem încă înţepeniţi în cel mai rău loc din poveste şi nu m-aş mira ca la partea aceasta să se zică: „Închide cartea, tăticule; nu vrem să mai citeşti.”
- Poate, spuse Sam; dar eu, unu’, n-aş zice una ca asta. Din marile poveşti fac parte tot felul de fapte duse la bun sfârşit.”
("Cele doua turnuri": a doua parte a trilogiei "Stăpânul inelelor", Bucureşti, Editura RAO, 2000, pp. 402-403).

Invenţia lui Hugo Cabret, de Brian Selznick

Anul 1931. Hugo Cabret este un băiat orfan, care locuieşte în spatele zidurilor unei staţii de tren din Paris şi lucrează ca ucenic la unchiul său care se ocupă de ceasul gării. Atunci când unchiul său lipseşte, Hugo nu are de ales decât  să aibă grijă ca ceasul să-şi păstreze ritmul, pretinzând că unchiul său este  acolo. În acest fel Hugo are cel puţin un loc în care să trăiască.
Viaţa lui Hugo este grea, şi cea mai mare parte a zilei o petrece lângă lucrurile de valoare ale tatălui său: un robot rupt, numit automat, salvat de tatăl său dintr-un muzeu vechi şi un mic jurnal care conţine informaţii despre cum poate fi reparat robotul. Hugo consideră că odată reparat, robotul îi va dezvălui un mesaj de la tatăl său. Toate visele lui Hugo se bazează pe această speranţă. De aceea, pentru a-l repara el fură bucăţi mici de metale şi arcuri de la micul magazin de jucării din gară. Până la urmă el sfârşeşte să fie prins în flagrant de proprietarul magazinului. De aici se va forma o relaţie specială care-i va schimba viaţa pentru totdeauna, după ce va afla cine este cu adevărat acest om.      
„Invenţia lui Hugo Cabret” este o altfel de carte, deoarece printre cele 533 de pagini, 284 conţin imagini (ilustraţii originale, precum şi fotografii reale din anii 1930). Dar nu pot spune că este o carte ilustrată şi nici un roman grafic. Imaginile spun o parte din poveste, deşi una tăcută. În acest sens imaginile nu sunt complementare, ci sunt esenţiale. Fără ele povestea nu există.
Dar mai mult decât povestea unui băiat, este o poveste despre cinema, inspirat din viaţa şi opera lui Georges Melies, despre începuturile cinematografiei şi modul magic în care s-a întâmplat aceasta. Ilustraţiile sunt ca un film  mut şi mi-a plăcut în mod deosebit acest aspect al cărţii.
Caracterele sunt simpatice, dar nu foarte bine dezvoltate. Deşi mi-a plăcut povestea, mi-au plăcut şi personajele fără a mă îndrăgosti însă de ele. Nu cred că scopul unei cărţi pentru copii este să ne facă să iubim personajele, ci mai degrabă să ne capteze atenţia (adult sau copil), în aşa fel încât cititorul să fie conectat cu personajele şi cu soarta lor.      
 (ilustraţii din biblioteca personală)

Recensământ

Azi am răspuns la întrebările puse de recenzor. Cu stupoare am aflat că răspunsurile de la întrebările legate de etnie şi religie nu sunt obligatorii. De fapt, recenzorul ar fi trecut peste aceste întrebări dacă eu nu i-aş fi adus aminte...

Mary Blair

În activitatea mea de autor de carte pentru copii ilustraţia are un loc deosebit de important. Uneori cuvintele nu sunt suficiente, de aceea o ilustraţie bine făcută poate face mai mult decât o mie de cuvinte. Toţi suntem entuziasmaţi când ne amintim de animaţiile făcute de casa de filme Walt Disney. Puţini sunt cei care ştiu într-adevăr ce muncă enormă se ascunde în spatele desenelor. Câte ore de stat pe gânduri, schiţe aruncate la gunoi, desene reuşite sau mai puţin reuşite...  Despre toate acestea ar putea vorbi (sau scrie) numai un ilustrator.
Dar să revenim...
Azi se sărbătoresc 100 de ani de la naşterea ilustratoarei Mary Blair. Mai sus aveţi o ilustraţie făcută de domnia sa  pentru filmul  Cinderella... 
(sursa ilustraţiei: internet)

Domeniul de la Kerguehennec

august 2011, Franţa, Bretagne...

Pe coasta Atlanticului...

august 2011, Franţa, Bretagne...


Castelul Suscinio...

august 2011, Franţa

Castelul Josselin...

august 2011, Franţa


Megaliţii de la Carnac, un sit neolitic exceptional...

august 2011

Apus de soare în Saint Cado...

Bretagne

Meurisier

Saint Ettienne Belevue, 2011, Franţa

Lyon...


 august 2011

...Lyonul vechi, cel roman, a fost construit în jurul abaţiei Fouvriere, care se afla pe culmea unui deal. Cu timpul s-a extins spre vale. Totul este în pantă. Aşa că azi am urcat şi coborât scări în căutarea unor cât mai bune privelişti ale oraşului. Ce să mai spun de căldura care s-a abătut asupra Lyonului azi! Suntem frânţi de oboseală! Dar asta nu ne-a împiedicat să vizităm parcul Tete D`or, unde lyonezii au o grădină zoologică şi o grădină botanică. Am insistat asupra plantelor carnivore! E un loc excelent pentru promenadă, alergat, familie, îndrăgostiţi, copii... tot ce vrei. Tete D`Or are o istorie interesantă. Se pare că a fost cândva, cu mai bine de un secol în urmă, proprietatea unui aristocrat care a lăsat prin testament primăriei Lyonului tot domeniul pentru a fi dat în folosinţa lyonezilor, fără a i se permite cuiva să intervină asupra vegetaţiei şi florei, în afară desigur de îmbunătăţiri. Asta a fost se pare ultima zi în Lyon, în această seară mergem în rezervaţia naturală Du Pillat. Ah, da, azi am fost cu funicularul, un mijloc de transport pe şine care trece pe sub clădiri sau peste clădiri, depinde de rută.
Mai  sus o fotografie a porţii  parcului Tete D or şi fraţii mei într-o mică pauză.

Prima zi în Lyon...

august 2011

...Călin ne-a purtat aproape prin tot Lyonul. E un oraş frumos, vechi şi modern deopotrivă; am văzut amfiteatrul roman, basilica Fourvriere, catedrala Saint Jean şi cartierul Saint Jean din perioada renaşterii. Lyon este un oraş care face parte din patrimoniul Unesco. La ora actuală francezii sunt plecaţi în concedii, dar terasele sunt pline. Nu am văzut niciodată atâtea restaurante la un loc, pe bună dreptate este numit Lyon capitala gastronomică a Franţei. Ah, da, am fost şi la Part Dieu, cartier şi centru comercial. De fapt Sebi îşi admiră noua jucărie, un netbook. Şi acum abia aşteptăm să mâncam ce ne prepară Călin....

Seria Publius Aurelius Statius, scrisă de autoarea Danila Comastri Montanari

Am descoperit săptămânile trecute în rafturile bibliotecii o autoare publicată în România, în anul 2004 la Editura Allfa, Danila Comastri Montanari. Este autoare de origine italiană, creatoarea lui Publius Aurelius Statius, detectiv cu voie sau fără voie. Danila Comastri Montanari, bazându-se pe cunoştinţe solide de istorie şi civilizaţie ne prezintă un tablou realist a Romei antice.
Contextul cărţilor este imperiul roman al împăratului Claudius. Putem spune că autoarea nu beneficiază de artificiile şi descoperile ştiinţei în materie de munca de detectiv (lista apelurilor telefonice, camera de supraveghere, analiza conţinutului stomacului victimei, ADN).
Publius Aurelius Statius este un aristocrat, prieten al împăratului Claudius,  membru al Senatului (ceea ce îi deschide uşi) în vârstă de 40 de ani. Cu o avere uriaşă şi fără nici un moştenitor, ducând o viaţă liniştită în locuinţa sa, un „domus” uriaş cu peste 100 de sclavi, nu ezită atunci când o anchetă îi trezeşte interesul. Asta nu-l împiedică să mai mituiască uneori sau să se deghizeze ocazional pentru anchetele sale. Personajul ne plimbă prin toate colţurile Romei imperiale: bănci, sedii ale cămătarilor, birouri de afaceri, dar si vile luxoase; artizani, comercianţi, sclavi, librari, foşti soldaţi, gladiatori.
Eroul acestei serii are un caracter mai particular: seducător incorigibil, leneş, nu-i place să fie contrazis, curios, el poate fi acuzat că duce o viaţă cu totul perfectă. Într-adevăr, are o mulţime de bani şi scopul său în viaţă este pur şi simplu să trăiască. Dar, are o inimă mare şi nu ezită să-i ajute pe alţii. Ne putem ataşa repede de el. Cu un ascuţit simţ al justiţiei şi al aventurii Aurelius este hotărât să facă dreptate cu orice pret, căci o moarte suspectă nu poate fi acoperită de tăcere.
Este înconjurat de secretarul său grec, Castor, mai mult hoţ decât orice altceva, şi de Paris, intendentul său. Amândoi sunt foşti sclavi eliberaţi de Aurelius dar au rămas în slujba acestuia. Castor, deşi ameninţă uneori că este gata să plece din „domus”, totuşi recunoaşte că s-ar plictisi fără stăpânul său! Un adevărat Scapin, reuşeşte întotdeauna să-l uşureze pe stăpânul său de aur...  Îmi place de asemenea Pomponia, cea mai bună prietenă a lui Aurelius, mereu avidă şi la curent cu toate bârfele din Roma, escapadele amoroase ale împărătesei Messalina fiind subiectul principal.
Anchetele sunt bine organizate cu o multitudine de personaje suspecte, reduse în final la singurul vinovat. În fiecare volum sunt încorporate mai multe poveşti. Castor şi Paris sunt o pereche bună de anchetatori. Ritmul acţiunii este bine susţinut, nici un timp mort şi mult dinamism.        
În anexa fiecarei cărti, autoarea ne dă o hartă a Romei, planul casei lui Aurelius, un index al personajelor şi un index de termeni latini. 

Volume  apărute în limba română:
Parce sepulto, Mors tua, In corpore sano, Cave canem, Morituri te salutant, Spes, ultima dea  şi Cui prodest?

sursa fotografiei: www.diciemme.eu

În curând, va fi învinsă iarna


poezie de Walt Whitman

În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldina iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră…
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.

"From time to time"


Scriitorul şi actorul Julian Fellowes a debutat în anul 2009 ca şi regizor, cu fantezia pentru copii ”From time to time” ( „Întoarcere în trecut”). Filmul este bazat pe romanul „Chimneys of Green Knowe"al scriitoarei Lucy M. Boston, roman care a apărut în anul 1954. Atmosfera plină de snobism, relaţiile de familie, trecerea într-o epocă plină de strălucire sunt temele care străbat filmul. Dar în mod definitoriu este un film de familie.
În ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, în preajma Crăciunului, Tolly,un băiat de 13 ani din Manchester, interpretat de Axel Etel, este trimis să stea în vechiul conac de la ţară care aparţinuse strămoşilor săi în trecut şi acum bunicii sale, Oldknow Linnet, oarecum înstrăinată de familie. Ne întâlnim cu o austeră dar amabilă Maggie Smith; deşi cu o mare antipatie pentru mama lui Tolly totuşi cu o mare dragoste pentru Tolly. Tatăl băiatului este dat dispărut în război. Totuşi Tolly plin de speranţă aşteaptă veşti bune, în timp ce mama lui este în Londra, căutând şi aşteptând informaţii despre tatăl său. Tolly ştie că bunica lui a acceptat cu greu căsătoria fiului său cu o femeie din clasa socială de mijloc.
Tolly începe să vadă şi să participe la scene din trecutul conacului. Concret, începe să vadă fantomele strămoşilor săi din perioada Regency. Unele dintre îl pot vedea pe el. Se întâlneşte cu Susan, o fetiţă oarbă, cu fratele ei, tiranul Sefton şi mama acestora, Maria, plictisită şi obsedată de bani. Toţi sunt prinşi în mijlocul unui incendiu care are loc într-o aripă a conacului, sunt salvaţi, dar bijuteriile familiei sunt furate. În viaţa reală, uneori plictisit de aşteptare dar şi aţâţat de evenimentele din trecut, Tolly începe să hoinărească şi să pună întrebări legate de istoria familiei. Bunica, bucătăreasa şi grădinarul, ocupaţi cu pregătirile de Crăciun, găsesc totuşi timpul necesar să-i răspundă lui Tolly. În felul acesta, bunica, deşi tristă că e nevoită să vândă conacul datorită costurilor mari de întreţinere, se bucură de prezenţa lui Tolly. Trecerile în trecut au loc pe neaşteptate. Tolly este luat prin surprindere de fiecare dată, la fel şi spectatorul. Ajutat de Susan, Tolly reuşeşte să dea de urma bijuteriilor furate şi ascunse într-un horn al conacului. Bucuria că nu mai sunt nevoiţi să vândă conacul este umbrită de veştile primite despre tatăl său.
Deşi filmul se încheie cu o notă sumbră, rămâne strălucitor şi fantastic deopotrivă. Atmosfera misterioasă actuală a conacului amestecat cu glamour-ul vieţii din trecut, prezenţa actriţei Maggie Smith şi a actorului adolescent Axel Etel îl fac un film deosebit.
Mie mi-a plăcut! Vă recomand şi vouă!


Tăcere...

Va veni vremea când vom culege ce am semănat...