...din poveşti...

„– (…) Căci, dacă mă gândesc bine, ne aflăm în aceeaşi poveste. Ea continuă. Oare marile poveşti nu se sfârşesc niciodată?
- Nu, ca poveşti nu se sfârşesc, zise Frodo. Dar cei din cuprinsul lor vin şi pleacă, atunci când îşi termină rolul. Şi-al nostru o să se sfârşească, mai devreme sau mai târziu.
- Atunci, o să putem şi noi să ne tragem sufletul şi să dormim, spuse Sam, râzând amar. Căci eu chiar asta vroiam să zic, domnu’ Frodo, să mă odihnesc, să dorm şi să mă trezesc dimineaţa ca să lucrez în grădină. Mă tem că la asta mi-e gândul mereu. Planurile mari şi însemnate nu-s de mine. Totuşi, oare-om fi vreodată şi noi puşi în cântări şi în poveşti?
Bineînţeles, ne aflăm într-o poveste. Dar eu mă întreb dacă ea va fi pusă în vorbe; ştiţi dumneavoastră, ca să fie povestită la gura sobei sau citită dintr-o carte mare, scrisă cu litere roşii şi negre, peste ani şi ani. Iar oamenii să spună: “Ia s-auzim despre cum a fost Frodo şi Inelul!” Şi apoi: “Da, asta-i una dintre poveştile cele mai frumoase. Frodo a fost foarte viteaz, nu-i aşa, tată?”. “Da, băiete, cel mai vestit dintre hobbiţi; şi asta spune totul.”
- Spune mai mult decât trebuie, râse Frodo, limpede, din tot sufletul.
Un asemenea râs nu mai răsunase prin locurile acelea de la venirea lui Sauron pe Pământul de Mijloc. Deodată, lui Sam i se păru că toate pietrele ascultau, iar stâncile înalte se plecau peste ei. Dar Frodo nu le lua în seamă; râse iar.
- Ştii, Sam, zise el, când te-ascult mă bucur, de parcă povestea ar fi fost scrisă deja. Dar ai uitat unul dintre personajele importante: Sam cel Înţelept, inima cutezătoare. “Mai povesteşte-mi de Sam, tăticule! De ce nu scrie mai mult despre cum vorbea? E partea cea mai bună, mă face să râd. Iar Frodo nu s-ar fi descurcat fără Sam, nu-i aşa tăticule?”
- Domnu’ Frodo, zise Sam; acu’ nu se cade să vă bateţi joc. Eu am vorbit serios.
- Şi eu la fel, spuse Frodo. Şi eu la fel. Am cam luat-o razna. Tu şi cu mine, Sam, suntem încă înţepeniţi în cel mai rău loc din poveste şi nu m-aş mira ca la partea aceasta să se zică: „Închide cartea, tăticule; nu vrem să mai citeşti.”
- Poate, spuse Sam; dar eu, unu’, n-aş zice una ca asta. Din marile poveşti fac parte tot felul de fapte duse la bun sfârşit.”
("Cele doua turnuri": a doua parte a trilogiei "Stăpânul inelelor", Bucureşti, Editura RAO, 2000, pp. 402-403).

Niciun comentariu: