Wild West Picnic

De curând a avut loc o altă întâlnire a micului nostru grup literar Rose Tea Book Club. De această dată ne-am oprit în vestul sălbatic, cu toate că fizic nu am ieşit nici una din curtea casei mele. Cartea întâlnirii a fost "Răscumpărată din iubire" a autoarei Francine Rivers.  Cartea are tematică creştină şi este inspirată din cartea biblică Osea.
Deşi la început am avut mici reţineri faţă de cartea aleasă, totuşi am avut ce discuta pe marginea ei, suficient cât să prelungim seara. Mai sus o fotografie care ilustrează ceea ce tocmai am spus.




Oradea


Romantic Picnic with the Brontës



Zilele trecute a avut loc întâlnirea grupului Rose Tea Book Club. Ceea ce ne-a legat de această dată au fost cărţile surorilor Bronte. De aceea am căutat un loc cât mai îndepărtat de civilizaţie. Aşa că ne-am refugiat la Peştiş. Prima oprire a fost în casa părinţilor Anitei  care ne-au primit cu multă căldură. Am început cu îmbrăcatul, coafatul, machiajele. Fiecare cu ce a găsit în dulap. Unele dintre noi şi-au confecţionat sau cumpărat rochiile special pentru acest eveniment. Pălăria a fost accesoriu obligatoriu, dar spre ruşinea mea am fost singura fără pălărie. În fine, puteam avea una în ultima clipă, dar m-am gândit că totuşi se poate şi fără. Decorul a fost pregătit înainte de Anita. Apoi am pornit la drum conduse de gazda noastră. Totul a început în momentul în care am făcut primul pas pe deal. Imaginaţi-vă: şase fete îmbrăcate elegant, cu rochii largi, cu coşuri cu cozonaci, unele dintre noi cu tocuri urcând dealul plin de mărăcini şi crengi. Pământul umed, pentru că înainte cu o zi plouase, făcea să ne alunece picioarele. Pe la anul 1800 aşa se petreceau lucrurile! Aşa că ţinându-ne una de alta am reuşit să urcăm până la o peşteră, loc tocmai bun de făcut poze. Peştera, adăpost pentru ciobani şi pentru perechile de îndrăgostiţi care caută singurătatea era şi locul de odihnă al unui dihor, speriat de atâtea feţe gălăgioase. De fapt, nu ştiu cine era mai speriat: noi sau el. Cu căpuşele a fost altă treabă. Două dintre noi s-au ales fiecare cu câte două. Dar s-a rezolvat şi asta, până acum, cu vaccin antitetanos şi antibiotice.
După câteva şedinţe foto, am ajuns acasă unde ne aştepta mâncarea gătită de tatăl Anitei (mulţumim frumos!). Pentru prima dată în viaţa mea am mâncat melci! Interesant...
Seara a continuat în foişor unde am discutat despre surorile Bronte. După ce i-am întors pe toate părţile pe Catherine si Heatchcliff, Agnes Grey, Jane Eyre şi alte personaje am trecut la proba practică şi ne-am apucat de... pictat. Ah, da, şi de scris poezii, asta după ce fiecare dintre noi a citit poezia preferată.
În afară de mici incidente cum ar fi: ruperea unei peniţe din Veneţia si a pantofilor mei vintage (1960!) a fost o seară perfectă, ca mai toate serile clubului nostru. Următoarea întâlnire  va fi una a pălăriilor extravagante şi a lui Aldous Huxley.   
Fotografiile sunt făcute de Emma Daniel Domuţa.    

Agatha Christy Mystery Party

Recent a avut loc întâlnirea micului nostru grup de iubitoare de literatură, Rose Tea Book Club, nume ales de Anita. Subiectul întâlnirii a fost Agatha Christie. De aceea am numit evenimentul Agatha Christie Mystery Party. Seara a debutat pe la ora 18 pm când a început să se adune lumea. Când spun lume nu mă refer la un oraş întreg ci doar la chipurile pe care le vedeţi în fotografia de mai jos. Am stabilit locul crimei, Emma şi-a pregătit aparatul foto, de fapt ea a făcut şi pe mortul. Vorba ei: "e mult mai uşor să fii mort decât viu!" uitându-se la mişcările noastre agitate de colo colo. Garderobă vintage: pălării, fuste ample, sacouri scurte şi cambrate totul alb negru. Apoi coafuri elegante, machiaje deosebite şi rujul roşu.  Nu am uitat de gastronomia englezească: ceai, prăjiturele, plăcintă şi biscuiţi. Pe lângă toate acestea trebuie să adaug că pregătirile au început cu o lună mai devreme, atunci când am stabilit ce cărţi citim. Am observat că a predominat Zece negri mititei deşi Agatha Christie are cărţi şi mai bune, dar asta e poate mai celebră pentru că există şi nişte ecranizări cunoscute şi pentru că a iscat discuţii în jurul titlului iniţial (Zece negri indieni). Anita  a pregătit un joc prin care trebuia să descoperim un criminal. Cu chiu cu vai am reuşit, spun asta pentru că toate eram foarte obosite, iar unele dintre participante sunt mămici şi presupun că erau cu gândul la odoarele de acasa. După ce am pălăvrăgit despre cărţile şi viaţa Agathei Christie am ajuns şi la punctul final: stabilirea următoarei întâlniri care va avea loc în afara oraşului. Sperăm să avem vreme bună. Nu de alta dar ne vom întâlni cu surorile Bronte şi vom bântui prin Wuthering Heights împreună cu Catherine şi Heatchliff.
O seară bună tuturor!


Fotografiile sunt făcute de Emma Domuţa.
 

...din poveşti...

Nicolae Batzaria este unul dintre scriitorii faţă de care am mult respect. Mai jos una dintre poeziile sale.Poate vă amintiţi de Haplea.

Bine, peştele, dar unde e pisica?


Vine Haplea din piaţă
C-un şalău de patru kile.
„Să-l găteşti rasol, Frusino,
Să ne ajungă patru zile.”

Pleacă Haplea. Coana Frosa
Îl vându pe zece lei,
Ca să-şi cumpere cu banii
O brăţară sau cercei.

Când e ora de mâncare,
Vine Haplea-ntins acasă.
„Of, ce poftă am de peşte!
Dă mai repede la masă”.

„Vai, bărbate! Vai, Hăpliţă,
Că nu ştii ce s-a-ntâmplat.
Că pisica -arz-o focul-
Tot şalăul l-a mâncat”.

„Taci din gură, nu se poate,
Că pisica-ar fi plesnit.
Să mănânce patru kile,
Asta-i nemaipomenit!”

„L-a mâncat cu cap şi coadă,
N-a lăsat nici un oscior.
Ah, pisică blestemată,
De te-aş prinde, te omor!”

Dar deştept cum este, Haplea
Nu se lasă-aşa-ncântat.
Bănuieşte că la mijloc
E ceva cam necurat.

Pune mâna pe pisică
Şi pe loc o cântăreşte:
Vine tocmai patru kile.
Coanei Frosa îi grăieşte:

„Patru kile e şalăul,
N-am ce zice, dar să-mi spui
Unde este-acum pisica.
Că pisica văd că nu-i!”

...din poveşti...

"De-acum, în Primăvară, prin şesuri apusene
    pot flori să înflorească, pot muguri să răsară.
Şi apele să curgă prin verzile poiene
    Şi vesele cinteze să cânte-n zarea clară.
Ori poate-s nopţi senine cu fagi în legănare
    ce poartă-n rămurişuri ca albe nestemate
a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare
     ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate.
Doar eu sunt la sfârşitul călătoriei mele
     şi stau în întuneric, parcă în gropi adânci,
dincolo şi de turnuri înalte, mândre, grele,
      dincolo şi de munţii încremeniţi în stânci.
Dar soarele răsare pe-o cale negreşită
      Şi Stelele sting în ceruri din veci acelaşi glas -
de aceea nu voi spune că ziua e sfârşită
     Şi Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas!" (Samwise Gangee)


citat din J.R.R. Tolkien, trilogia "Stăpânul inelelor", volumul "Întoarcerea regelui"

Seară de aprilie...

Nimic nu se compară cu farmecul unei seri petrecută în bibliotecă. Serile sunt singurele care-mi oferă intimitatea atât de mult căutată şi dorită, la capătul unei zile obositoare. Pe raftul bibliotecii cotoarele colorate ale cărţilor, aranjate mai mult sau mai puţin, îmi zâmbesc, fiecare cu povestea sa. Saxofonul lui Charlie Parker în surdină sau vocea Ellei Fitzgerald cântând Gershwin, îmi umplu inima cu o bucurie inexprimabilă. Întotdeauna jazzul mi-a dat o senzaţie de căldură. Aşezată pe canapea, cu o carte în mână, poate fi o Agatha Christie care să mă poarte pe străzile Londrei sau prin sătucul Saint Mary Mead ori Tolkien care să mă ducă pe tărâmul Pământului de Mijloc. Şi ceaiul cu prăjiturele! 
Este simplu să trec dincolo de miezul nopţii în acest fel! Şi pe nevăzute... 

Jane Austen party

Într-una din zilele trecute am organizat împreună cu fetele o seară Jane Austen. Intenţia principală a fost să stăm împreună, dar cu folos. Aşa că am început pregătirile pentru această întâlnire cu o lună înaine. Nu de alta, dar când se adună opt fete este loc de orice. Am încercat să intrăm în atmosfera regency. De la îmbrăcăminte la maniere, recuzită şi culoare până la micile muffins. Bineînţeles nu am uitat de Jane Austen şi cărţile sale. Fiecare dintre noi a prezentat un personaj favorit. Când vine vorba despre Jane Austen avem de unde alege. Până una alta a fost o seară frumoasă şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenele mele.
Fotografia de mai sus spune multe. Mulţumim Emmei Domuţa pentru fotografii.
https://plus.google.com/photos/106424300868830464841/albums?banner=pwa

Următoarea întâlnire va fi în jurul autoarei Agatha Christie. Până atunci să aveţi multe bucurii!

Marşul pentru viaţă Oradea 2012

Fotografie din arhiva personală.

Organizatori ai Marşului pentru Viaţă în Oradea:
Centrul Creştin Viaţă Nouă
Centrul de Consiliere Puls
Centrul Creştin Salem
Biserica Reformată de pe lângă Piatra Craiului
Centrul Creştin Betania
Biserica Romano Catolică Oradea
Biserica Greco Catolică Oradea
Colegiul Biblic Est European.

Marşul pentru viaţă

Sunt alături de mişcarea Provita la organizarea evenimentului  "Marş pentru viaţă", eveniment care se desfăşoară anual, în mai multe oraşe din România. Oradea va organiza acest eveniment în data de 24 martie 2012. Mai jos se află manifestul mişcării preluat de pe siteul http://marsulpentruviata.blogspot.com/.


„Manifest pentru Viață”. Mesajul oficial al „Marșului pentru viață” 2012

MANIFEST PENTRU VIAȚĂ

Noi, participanții la „Marșul pentru Viață”, care are loc anual în orașe din România în scopul afirmării dreptului la viață al tuturor persoanelor începând de la momentul concepției, ne adresăm prin acest MANIFEST celor care doresc o schimbare morală - în primul rând tinerilor - cerând:
  1. Ca supraviețuitori ai legalizării avortului în 1957, conștientizăm și afirmăm răspicat că viața începe din momentul concepției. De aceea, dorim să oprim genocidul care durează de 55 de ani și a înregistrat, oficial, mai mult de 22.000.000 de victime.
  2. Recunoașterea fătului ca al doilea pacient și introducerea terapiei fetale pentru înlocuirea eugenismului și a eutanasierii prenatale a copiilor cu afecțiuni genetice.
  3. Oferirea de alternative pozitive la avort prin susținerea femeilor în dificultate, prin încurajarea economică a natalității și prin încurajarea adopției. Sprijinirea familiilor cu copii cu afecțiuni.
  4. Cercetarea onestă a consecințelor celor aproape 55 de ani de avort în România, prin investigarea riguroasă a numărului de vieți umane pierdute prin avort și a efectelor avortului asupra femeii (cancere, infertilitate, afecțiuni psihice) și familiei.
  5. Cercetarea adevăratelor cauze ale infertilității în România și introducerea alternativelor etice la fertilizarea in vitro. Monitorizarea strictă a clinicilor care efectuează fertilizare in vitro și încetarea finanțării acestora din fonduri publice.
  6. Campanii de informare bazate pe rezultate științifice riguroase asupra consecințelor nefaste ale avortului și utilizării contraceptivelor.
  7. Stăvilirea campaniei de falsă „educație sexuală”, care instigă la promiscuitate sexuală și conduce la creșterea avorturilor și sarcinilor la adolescente. Promovarea unei educații bazată pe formarea caracterului și încurajarea castității. Recunoașterea reală a rolului primordial al părinților în educația copiilor lor.
  8. Interzicerea promovării culturii pornografice.
  9. Susținerea de către toți cetățenii responsabili a politicienilor favorabili unei culturii a vieții.
  10. Colaborarea tuturor forțelor pro-vita din România.
Criza economică, politică și demografică sunt doar consecințe ale profundei crize morale. Aceasta este adevăratul pericol la adresa societății și împotriva acesteia trebuie să ne îndreptăm cu prioritate.
 Numai printr-un prezent curajos și moral putem fundamenta un viitor frumos pentru noi și copiii noștri, într-o țară binecuvântată de Dumnezeu!

un nou blog...

De ceva vreme mă tot gândesc să fac un blog nou pe care să-l "leg" de una dintre activităţile mele profesionale. Cea de coordonator al unui proiect de Educaţie pentru abstinenţă şi un proiect mai  nou, Efectele negative ale pornografiei. Aşa că azi m-am încărcat cu răbdare, şi la sfârşitul zilei am văzut rezultatul. Linia de trecere - Prinde rădăcini şi scrie! a luat viaţă.
De ce Linia de trecere? Pentru că uneori, oamenii fac alegeri şi lucruri care fără îndoială trec dincolo de linie. Când vine vorba de relaţii sănătoase sunt câteva lucruri importante de luat în considerare pentru a ne asigura că suntem întotdeauna pe partea dreaptă a liniei. Cum ar fi comunicarea, încrederea şi respectul. Este ca şi linia continuă din mijlocul şoselei. Ştii că nu ai voie să o iei la dreapta sau la stânga. 
Blogul se adresează în mod deosebit tinerilor din instituţiile şcolare bihorene, adolescenţi cu care port discuţii interesante legate de viaţă. Dar desigur, oricine poate scrie care are o părere decentă despre temele abordate. 
Cam atât despre asta, aici!

Ring I, II, Koji Suzuki

Sunt convinsă că cei mai mulţi dintre voi consideraţi că este destul de dificil să fi speriat de o carte. Într-o anumită măsură, televiziunea bate cărţile, atunci când vorbim despre frică. Este mai uşor de creat tensiune şi suspans cu elemente vizuale şi fonetice. Este, de asemenea, mult mai uşor de a obţine un succes ieftin, prin clipirea unei imagini sau folosind un zgomot puternic.

Există câteva cărţi, chiar şi în cadrul genului horror, care se pot lăuda că sunt cu adevărat  înfricoşătoare. În această categorie intră cartea „Ring”, scrisă de japonezul Koji Suzuki. Este una dintre acele cărţi  care te fac în mod simultan să-ţi doreşti să o arunci, să o încui într-o cutie, să o îngropi în curtea din spatele casei, şi în acelaşi timp, te obligă în mod inexorabil, să-ţi doreşti să o citeşti până la capăt, cuvânt cu cuvânt.

Cititorii pot fi familiarizaţi cu filmul japonez foarte înfiorător cu acelaşi nume, bazat pe carte. Poate cunoaşteţi  remake-ul american numit „Ring”, care a încercat să copieze filmul japonez folosind actori americani. Totuşi  versiunea japoneză este favorită şi  recomandată pentru cei care doresc să treacă peste lectură. Cartea este altceva, însă. Chiar şi după ce aţi văzut filmele, veţi simţi tensiunea palpabil. Groază te  prinde în mod inevitabil.

Fără a intra prea mult în detalii, în cartea „Ring” este vorba despre un grup de studenţi japonezi care descoperă o casetă video. Banda video este umplută cu imagini hidoase şi sunete ciudate. O avertizare cumplită este prezentată la sfârşitul filmului de scurt metraj. În cazul în care privitorul nu dă filmul altcuiva pentru a fi vizionat, înainte de sfârşitul a şapte zile, acesta  va muri. Desigur, trebuie să fie o glumă, nu? Singura modalitate de a afla este să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă la sfârşitul săptămânii.

"Ring" este una dintre acele cărţi pe care trebuie să le citiţi o dată în viaţă. Probabil nu veţi mai dori să o recitiţi cel puţin pentru câţiva ani buni. Dacă vreţi o provocare alegeţi-vă „Ring”!

...din poveşti...

"Într-un târziu, Frodo reuși cu greu să vorbească și se miră singur de vorbele pe care le rostea, ca și cum o altă voință s-ar fi folosit de vocea lui firavă:
- O să iau eu Inelul, cu toate că nu cunosc drumul."

 Stăpânul inelelor, volumul  Frăţia inelului, de J.R.R. Tolkien. 

Rubinul din fum, seria Sally Lockhart, de Philip Pullman

Azi vreau să arunc o privire asupra unuia dintre cei mai buni autori de mistere pentru tinerii cititori,  Philip Pullman. Voi începe cu prima sa carte, „Rubinul din fum”. Cartea a fost publicată pentru prima dată în Statele Unite în 1987. Cu această carte, Philip Pullman, un fost învăţător, s-a lansat în cariera de scriitor pentru copii şi adulţi tineri. La câţiva ani după ce a apărut „Misterele Sally Lockhart” , Pullman a devenit celebru pe plan internaţional pentru seria „Materia întunecată”, care a început cu „Busola de aur” şi mai târziu a fost adaptat într-un film.

În această carte, Pullman nu explorează religia sau teologia sau orice alt aspect grav; el foloseşte pur şi simplu darurile sale pentru a ne spune o poveste. Acţiunea cărţii este stabilită în Londra victoriană, cu aleile sale întunecate, sărăcia, criminalitatea şi lumea interlopă. Sally Lockhart, care crede că a devenit  orfană doar la şaisprezece ani, apare la biroul unde a lucrat răposatul ei tată. Aici întreabă despre o scrisoare pe care a primit-o şi care conţine nişte  cuvinte misterioase. Când ea menţionează fraza "cele şapte binecuvântări", Dl Higgs, un lucrător de birou moare pe loc. Deci căutarea lui Sally începe - pentru a-l găsi pe Dl Marshbanks, de asemenea, menţionat în scrisoare, şi în cele din urmă ajunge să pornească în căutarea unui rubin de valoare. Povestea atinge chiar problema consumului de opiu, comerţul cu Marea Britanie în Extremul Orient, dezvoltarea fotografiei, şi ritmul de viaţă în Londra pentru cei cu resurse puţine.

Deşi nu este complet, Pullman evocă lumea lui Sherlock Holmes, în aşa fel încât aproape că cititorii aşteaptă ca el să-şi facă apariţia. Dar Sally, ca eroină de poveste, nu are nevoie ca eroul cunoscut să apară. Cu ingeniozitate, curaj, şi cu ajutorul unor oameni care au devenit prietenii ei de-a lungul drumului, ea localizează rubinul şi scoate la iveală crimele din trecut. Şi, ce e şi mai bine, ea primeşte suficienţi bani în cele din urmă ca să-şi înfiinţeze propria firmă de consultanţă. Aceasta însă o vom afla în povestea viitoare, „Umbra din Nord”.

Ideal pentru cei între zece şi paisprezece ani, precum şi pentru adulţi, cartea demonstrează punctele forte ale lui Pullman ca scriitor. Chiar dacă e prima sa carte, el ţese cu măiestrie un complot complex şi interesant, care-l învăluie pe cititor în mister şi suspans.
Cred că lui Sir Arthur Conan Doyle însuşi i-ar place să citească „Rubinul din fum”.